Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut în discursul său de la sesiunea plenară a Summitului Viitorului, desfăşurat la sediul ONU din New York, o participare semnificativă la reuniunea pe care o pregăteşte cu scopul de a creşte presiunea internaţională asupra Rusiei pentru ca această ţară să pună capăt războiului, informează marţi EFE.
„Invit toţi liderii, toate naţiunile, să continue să susţină eforturile noastre comune pentru un viitor just şi paşnic", a insistat Zelenski în discursul său, după ce a explicat că summitul pe care speră să îl organizeze la sfârşitul acestui an are ca obiectiv obţinerea sprijinului din partea unui număr cât mai mare de ţări pentru formula sa de pace.
Această iniţiativă ucraineană conţine 10 propuneri pentru a pune capăt războiului şi a fost deja pusă pe masă la primul summit de acest gen promovat de Zelenski, care a avut loc în Elveţia în iunie.
Aproape 100 de ţări şi organizaţii internaţionale, printre care nu s-au numărat însă puteri emergente precum India, China sau Brazilia, dar pe care Kievul continuă să mizeze pentru a forţa Rusia să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei, au semnat o declaraţie de sprijin a trei din cele zece puncte ale documentului (referitoare la securitatea alimentară şi energetică şi la îmbunătăţirea situaţiei umanitare - n.r.).
După cum a explicat Zelenski, la acest al doilea summit el speră să abordeze restul punctelor incluse în iniţiativa sa.
Cea mai ambiţioasă cerere din Formula de Pace ucraineană prevede retragerea trupelor ruse de pe toate teritoriile ucrainene, inclusiv din peninsula Crimeea şi regiunile Doneţk şi Lugansk ocupate de rebelii proruşi în 2014 şi anexate ulterior de către Rusia.
Ucraina a anunţat că este dispusă să invite Rusia la cel de-al doilea summit pentru pace, în ideea de a forţa Moscova, prin intermediul presiunilor făcute de ţările participante, să accepte angajamente cu care Kievul este în principiu de acord.
Kremlinul îi răspunde lui Zelenski că războiul se va încheia numai atunci când Rusia îşi va îndeplini obiectivele
Kremlinul a dat asigurări marţi că războiul din Ucraina se va încheia numai atunci când Rusia îşi va îndeplini obiectivele, ca răspuns la declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că sfârşitul războiului este aproape, informează EFE.
"Orice război se termină, într-un fel sau altul, cu pace. Dar pentru noi nu există altă opţiune decât atingerea obiectivelor stabilite", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.
El a adăugat că, "de îndată ce aceste obiective vor fi atinse într-un fel sau altul, operaţiunea militară specială se va încheia".
Într-un interviu acordat televiziunii americane, Zelenski a declarat: "Suntem mai aproape de pace decât credem".
Preşedintele ucrainean a subliniat că, pentru aceasta, Ucraina trebuie să fie "foarte puternică" şi să-l oblige pe preşedintele rus Vladimir Putin, care ar fi foarte îngrijorat de prezenţa trupelor ucrainene în regiunea de graniţă Kursk, să oprească războiul.
Kremlinul şi-a exprimat luni disponibilitatea de a "studia cu atenţie planul de victorie" pe care Zelenski îl va prezenta în această săptămână în timpul deplasării sale în Statele Unite.
Potrivit presei, planul include garanţii de securitate; un program de asistenţă economică; angajamentul privind viitoarea aprovizionare cu armament, inclusiv cu rachete cu rază lungă de acţiune, şi presiuni diplomatice pentru ca Rusia să accepte să se aşeze la masa tratativelor şi să negocieze o soluţionare paşnică a conflictului.
Deocamdată, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a dat asigurări că Rusia nu va participa la niciun summit de pace pentru Ucraina care se bazează pe formula propusă de preşedintele ucrainean.
Ea a menţionat însă că Rusia nu respinge "o soluţie politico-diplomatică a crizei" care să se bazeze pe condiţiile propuse la jumătatea lunii iunie de preşedintele rus.
Cu acel prilej, Putin a propus ca Kievul să-şi retragă trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) şi să renunţe la planurile sale de aderare la NATO, în schimbul unei încetări imediate a focului şi a începerii negocierilor de pace.