Vladimir Putin spune că ”grupul Wagner nu există” din punct de vedere juridic. Președintele rus a discutat pentru prima oară despre întâlnirea sa cu cadre din gruparea paramilitară rusă şi şeful acesteia Evgheni Prigojin la 29 iunie, într-un interviu acordat ziarului rus Kommersant.
”În timpul reuniunii, am evaluat ceea ce au făcut ei pe câmpul de luptă (în Ucraina) şi ceea ce au făcut în timpul evenimentelor de la 24 iunie. În al treilea rând, le-am arătat opţiunile posibile în continuarea serviciului, inclusiv folosirea experienţei lor de luptă. Asta e tot”, susține Putin.
Întrebat despre viitoare colaborări ale miliţiei cu armata regulată rusă, Vladimir Putin a spus că Wagner ”nu există”.
”Ei, bine, Wagner nu există! Nu avem lege care să autoritze organizaţii militare private! Asta pur şi simplu nu există!”, declară el.
Întrebat în legătură cu remarca lui Putin, Kremlinul a declarat vineri că nu există o entitate juridică numită Wagner și că statutul juridic al unor astfel de companii este unul complicat, care trebuie analizat.
Putin ar fi fost de acord ca mercenarii să lupte, dar fără Prigojin
Președintele rus Vladimir Putin le-a oferit mercenarilor Wagner posibilitatea de a continua să lupte în cadrul unei întâlniri la doar câteva zile după revolta lor eșuată, dar a sugerat ca Evgheni Prigojin să fie dat la o parte în favoarea unui alt comandant, potrivit ziarului Kommersant.
Inițial, Putin a declarat că va zdrobi revolta din 23-24 iunie, comparând-o cu tulburările din timpul războiului care au dus la revoluțiile din 1917, dar câteva ore mai târziu s-a ajuns la o înțelegere pentru a-i permite lui Prigojin și unora dintre luptătorii săi să plece în Belarus.