Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vladimir Putin lansează noi amenințări. Rusia ar putea închide coridorul pe care se face exportul de cereale din Ucraina

Vladimir Putin a folosit summitul CSI drept o platformă de lansare unor noi amenințări la adresa Occidentului. Unul dintre avertismentele făcute de Putin este că introducerea trupelor NATO în Ucraina ar reprezenta un pas extrem de periculos care ar putea avea urmări catastrofale. Liderul de la Kremlin a mai amenințat că Rusia ar putea să închidă coridorul pe care a permis exportul cerealelor din Ucraina.

„În orice caz, introducerea unor trupe și crearea premiselor ca ele să se ciocnească cu armata rusă este un pas foarte periculos care va duce la o catastrofă globală. Sper că cei care vorbesc despre asta vor avea suficientă minte ca să nu facă pași atât de periculoși. Noi nu ne-am propus să distrugem Ucraina. Acum nu există necesitatea unor atacuri masive, acum sunt alte priorități. Nu sunt necesare atacuri masive acum cel puțin, dar deja vom vedea”, a precizat Vladimir Putin.

Rusia nu vrea ca Ucraina să intre în NATO

Declarația a fost făcută în condițiile în care Ucraina a depus o cerere de aderarea accelerată la NATO după ce Rusia a anexat ilegal regiunile Dobas, Donețk, Lugansk și Zaporojie.

Putin a mai ținut să critice și poziția luată de Germania în privința războiului din Ucraina.

„Este alegerea acelor oameni care au ajuns la putere în aceste țări. Ei trebuie să stabilească ce este mai important, respectarea unor obligații asumate prin acorduri, așa cum le văd ei, sau asigurarea cetățenilor, intereselor naționale. În acest caz, cel mai probabil, mai presus sunt puse unele acorduri, în acest caz ale Germaniei cu NATO. Consider că asta este o greșeală, iar pentru această geșeală plătesc cei din business, cetățenii Germaniei”, a declarat Vladimir Putin.

Vladimir Putin nu vrea negocieri cu Joe Biden

Vladimir Putin nu pare să fie deschis pentru negocieri. Întrebat dacă ar fi gata să participe la negocieri cu președintele american Joe Biden la summitul G20 care va avea loc în noiembrie, liderul de la Kremlin a spus că nu vede de ce ar fi necesare astfel de discuții.

„Deocamdată, nu există o platformă pentru aceste negocieri, încă nu este clar dacă voi participa la acest summit. Cel mai probabil, Rusia va participa la summitul G20, dar ne vom gândi în ce format. Deocamdată, nu s-a discutat despre posibilitatea unor negocieri cu vreun participant al summitului”, a mai spus Putin.

Rusia ar putea renunța la acordul privind exportul cerealelor din Ucraina

Vladimir Putin a amenințat că Rusia ar putea renunța la acordul care permite exportul cerealelor ucrainene.

„Serviciul Federal de Securitate a constatat că, cel mai probabil, așa-numita încărcătură sau mai bine spus, material explozibil, a fost trimis pe cale maritimă din Odesa. Încă nu avem răspuns la această întrebare. Dacă se va adeveri că aceste coridoare umanitare pentru exporturile de grâne în cele mai sărace țări, chiar dacă ele nu ajung acolo... Dacă se va adeveri că aceste coridoare umanitare au fost folosite pentru organizarea atentatelor teroriste, atunci sigur că se va pune sub un semn mare de întrebare dacă acest acord va funcționa în continuare”, a declarat Vladimir Putin.

După declanașarea războiului, porturile din Ucraina au rămas blocate, lucru care a generat creșterea prețurilor la grâne pe plan mondial. Pentru a permite circulația navelor în cele trei porturi din Marea Neagră, Moscova a cerut ca navele să fie inspectate pentru a se asigura că acestea nu vor livra arme în Ucraina. Verificările sunt făcute de Turcia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE