Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Decizia finală în cazul Simonei Halep poate veni și după 12 luni. ITIA explică procedura urmată în cazurile de dopaj

International Tennis Integrity Agency (ITIA) publică pe site-ul oficial procedura care este urmată în momentul în care un sportiv este depistat pozitiv la testul anti-doping. Este și cazul Simonei Halep, care a fost informată în luna octombrie a anului trecut că a picat testul anti-doping.

Comunicatul ITIA vine după ce Simona Halep a susținut, în primul interviu acordat de la suspendarea sa provizorie, că judecarea cazului ei este tergiversată.

Deși comunicatul transmis de ITIA nu menționează nimic de cazul Simonei Halep, acesta conține informații care explică ce urmează pentru jucătoarea de tenis, până când aceasta va primi verdictul final. Care, explică agenția, poate veni și după 12 luni, în unele cazuri.

Potrivit ITIA, din momentul în care sportivul este anunțat că a picat testul anti-doping, acesta ”are la dispoziție 20 de zile pentru a răspunde la scrisoarea de acuzație (care este, de asemenea, momentul în care orice suspendare provizorie este anunțată public) pentru a confirma dacă recunoaște sau neagă acuzațiile. Adesea, în această etapă, jucătorul va angaja un avocat care să îl reprezinte.”

Ce se întâmplă dacă sportivul nu recunoaște acuzația (cazul Simonei Halep)

Mai departe, explică agenția, dacă jucătorul recunoaște acuzația și, astfel, evită necesitatea unei audieri, atunci poate primi o sancțiune redusă. În cazul Simonei Halep, aceasta a susținut din prima clipă că este nevinovată. Mai mult decât atât, în interviul acordat Tennis Majors, jucătoarea de tenis a susținut că substanța interzisă (Roxadustat) a ajuns în suplimentul ei dintr-o greșeală a producătorului.

În cazul în care jucătorul susține că suplimentele au fost contaminate (este cazul Simonei Halep), atunci va avea nevoie de dovezi în acest sens, explică ITIA în procedura publicată pe site-ul oficial. Agenția poate de asemenea să facă propriile teste, pentru a stabili dacă suplimentele au fost contaminate.

”Acest lucru poate veni sub forma unor teste științifice externe ale suplimentelor rămase și ale suplimentelor noi, nedeschise, iar ITIA poate, de asemenea, să efectueze propriile teste asupra suplimentelor. Acesta poate fi un proces de lungă durată și poate implica o comunicare semnificativă între jucător și reprezentanții săi, ITIA, laboratoarele acreditate de WADA și alți experți științifici care ar putea fi implicați. Adesea, jucătorii vor solicita timp suplimentar pentru a întreprinde această cercetare și testarea suplimentelor lor.”, explică ITIA.

În ceea ce privește sancțiunea dictată împotriva sportivului care a picat testul anti-doping, agenția explică: ”Sancțiunea va depinde de o serie de factori, inclusiv dacă infracțiunea a fost intenționată, gradul de vinovăție sau de neglijență a jucătorului, dacă este prima abatere a jucătorului și categoria de substanță (de exemplu, specificată, nespecificată sau substanță de abuz).”

Procesul poate dura peste 12 luni

Odată ce ambele părți sunt convinse că au toate dovezile necesare, cazul ajunge în fața tribunalului independent. În cazul Simonei Halep, este vorba despre Sport Resolutions, care organizează audierile și este alcătuit, de obicei, din până la trei experți juridici care nu au legături cu niciuna dintre părți.

Odată ce este luată decizia, aceasta este publicată de ITIA, oricare dintre părți având dreptul de a face apel, care va fi judecat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cu sediul în Elveția. În acest caz, va fi organizată o nouă audiere.

Procesul în fața TAS, din momentul în care un jucător sau ITIA face apel și până la primirea deciziei TAS, poate dura mai mult de 12 luni, explică ITIA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE