Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Andreea Răducan, la 22 de ani după ce a pierdut aurul olimpic: „Dacă aveam 40 de kilograme și nu 37, concentrația medicamentului nu ar mai fi depășit limita”

Fosta gimnastă Andreea Răducan, care în 2000 a pierdut aurul olimpic după ce a fost picat testul antidoping, a reacționat în cazul Simonei Halep, suspendată provizoriu din aceeași cauză.

”Sunt situații în viață când e mai înțelept să taci”, spune Andreea Răducan, care preferă să nu dezbată concret cazul tenimenei românce, dar care povestește însă detaliat experiența similară prin care a trecut după Jocurilor Olimpice de la Sydney 2000.

Multipla campioană olimpică a fost atunci testată pozitiv la pseudoefedrină, iar medalia de aur pe care a obținut-o la proba de individual compus i-a fost retrasă. Aceasta a fost însă exonerată de orice abatere personală de către CAS, Comitetul Olimpic Român și Federația Internațională de Gimnastică și nu a fost supusă niciunei măsuri disciplinare.

„Sunt situații în viață când e mai înțelept să taci. De câteva zile mi se cere în mod repetat opinia referitoare la situația nefericită în care se află Simona Halep, după testul pozitiv. Oamenii cred că toate cazurile de doping sunt la fel sau că totul se întâmplă după un tipar. Nimic mai greșit! Fiecare caz își are particularitățile sale și trebuie tratat ca atare.

O situație similară a fost și în cazul patiantoarei de 16 ani, din Rusia, Kamila Valieva, când presa internațională m-a solicitat să comentez situația acestei sportive. Am spus-o și atunci, repet și acum: pot să vorbesc oricând, cu toate detaliile, despre cazul meu, care este realmente unic. A fost un fapt fără precedent, care m-a marcat profund atât pe mine, cât și pe cei care m-au susținut în competiții. Iată, după 22 de ani de la trista întâmplare când mi-a fost retras titlul de campioană olimpică la individual-compus, din cauza unei pastile pentru răceală, încă mai vorbim despre acea nedreptate.

Uneori în viață poți plăti pentru greșelile altora sau chiar pentru ego-ul lor. Exact asta am simțit la Sydney, unde membri din comisia care a judecat cazul meu au recunoscut că nu era un caz de dopaj, ci pur și simplu o eroare medicală. Pseudoefedrina (un derivat al efedrinei) se găsește în toate medicamentele pentru răceală și gripă.”, și-a început mesajul Andreea Răducan.

”Dacă aveam 40 de kilograme și nu 37, concentrația medicamentului nu ar mai fi depășit limita”

Sportiva vine cu detalii despre experiența grea prin care a trecut în urmă cu 22 de ani și evidențiază faptul că pseudoefedrina, cea care se găsește în pastila de răceala pe care aceasta a luat-o atunci, nu îmbunătățește performanța sportivă, iar această substanță nu era interzisă în lista CIO sau a Federației Internaționale de Gimnastică.

„Mi-ar plăcea să rețineți 2 detalii importante cu privire la cazul meu: 1 – Pseudoefedrina NU ÎMBUNĂTĂȚEȘTE PERFORMANȚA SPORTIVĂ. În traducere, nu am câștigat medalia de campioană olimpică datorită ei și 2 - PSEUDOEFEDRINA NU ERA INTERZISĂ ÎN LISTA FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE DE GIMNASTICĂ ȘI NICI ÎN LISTA CIO. Însă pe lista CIO era permisă într-o cantitate foarte mică. De ce tocmai acea cantitate? Nu cred că știe nimeni cu exactitate, pentru că nu s-a făcut niciun fel de studiu înainte de a fi inclusă pe lista substanțelor interzise, în cantitatea respectivă. Să nu uităm că eu cântăream doar 37 de kg la momentul acela.

Probabil dacă aveam măcar 40 de kg, concentrația medicamentului primit chiar înainte de concurs nu ar mai fi depășit limita permisă. Așa cum probabil cei mai mulți dintre voi știți deja, pseudoefedrina a fost exclusă după aceea din lista substanțelor intrezise.”, a declarat fosta gimnastă.

Mesaj de susținere pentru Simona Halep: „Capul sus! Nimeni nu îi va lua titlurile”

Fosta gimnastă îi transmite Simonei Halep să țină capul sus și să găsească cea mai bună soluție pentru a ieși cu bine din această situație.

„Știu că în zilele noastre sportivul trebuie să răspundă pentru ce se află în organismul său. Și este de înțeles. Dar, în continuare, cred că sportivul are altă menire în această ecuație. Și nu pentru că n-aș fi înțeles nimic după incidentul meu, ci pentru că niciodată nu aș putea pretinde că știu mai multe decât știe un medic sau un biochimist în domeniul medical.

În concluzie, consider că fiecare membru al unei echipe sportive își are rolul său bine definit, pe care trebuie să și-l ducă până la capăt pentru scopul comun de a învinge.

Îmi închei mesajul prin a-i ura Simonei mult curaj și înțelepciune pentru a depăși acest moment extrem de delicat. Îi doresc să găsească soluția cea mai potrivită. Nimeni nu-i va lua titlurile obținute sau talentul imens. M-aș bucura să poată trece cu bine peste acest incident și să-și poată continua cariera. Este și va rămâne o mare sportivă. Capul sus, Simona!”, a conchis Andreea Răducan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE