Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

CEDO a condamnat Ungaria pentru că i-a ascultat telefonul jurnalistei Klaudia Csikos

Ungaria a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru că statul maghiar i-a ascultat telefonul jurnalistei Klaudia Csikos. Totul a avut loc între 3 și 6 noiembrie 2015, iar scopul a fost ca guvernul condus de Viktor Orban să afle sursele pe care jurnalista le avea în poliție, în timp ce ea făcea un material despre abuzul de putere, conform RFI.

CEDO a condamnat Ungaria pentru că i-a ascultat telefonul jurnalistei Klaudia Csikos

La acel moment, Klausia Csikos lucra la publicația Blikk. Maghiarii au aflat sursa, iar la scurt timp după aceea, un agent de poliție a fost sancționat pentru că îi comunica jurnalistei diverse informații interne. Ea a depus multe plângeri și a susținut că ascultarea telefonului a împiedicat-o să-și desfășoare activitatea în mod normal.

Când a văzut că statul maghiar nu-i soluționează plângerile, ea a apelat la CEDO, acolo unde a spus că au fost încălcate articolele 8 și 10, care vorbesc despre dreptul la respectarea vieţii private şi familiale şi libertatea de exprimare, din cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

CEDO a precizat că legea din Ungaria ''nu descrie categoriile de persoane care pot face obiectul unei supravegheri şi nu vorbește despre excepţii sau limitări''. Astfel, Ungaria a încălcat cele două articole în cauză, așa că va trebuis să îi achite jurnalistei sumele de 6.500 de euro, ca despăgubiri morale. În plus, maghiarii trebuie să suporte și costurile de judecată, de 7.000 de euro, pe toată durata procesului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE