În dimineața în care ordona începerea războiului, Vladimir Putin era convins că în numai trei zile armata sa va ajunge la Kiev. Asta nu s-a întâmplat, chiar dacă soldații Moscovei s-au apropiat la un moment dat de capitala Ucrainei. De atunci, Kievul a devenit locul unde merg, pe rând, toți liderii lumii occidentale, în semn de sprijin.
Ajutorul militar și umanitar primit de Ucraina a fost însoțit mereu de declarații de susținere necondiționată și pe termen lung. Iar cele mai de impact anunțuri au fost făcute chiar la Kiev. Cu prea puține excepții, liderii care contează au mers în Ucraina, în plin război.
„Știm că vor urma zile și săptămâni și ani foarte dificili. Dar scopul Rusiei a fost să șteargă Ucraina de pe hartă. Războiul de cucerire al lui Putin eșuează. Armata Rusiei a pierdut jumătate din teritoriul pe care l-a ocupat cândva. Rușii tineri, talentați fug de zecile de mii, fără să vrea să se întoarcă în Rusia”, a declarat Ludovic Orban.
Ajutor militar de miliarde de dolari acordat Ucrainei
Declarația a completat anunțurile privind sporirea ajutorului militar de miliarde de dolari acordat Ucrainei. Dar și promisiunea de susținere și după război, când se va pune problema recosntrucției și a pedepsirii celor care au început războiul.
„Rusia trebuie trasă la răspundere în instanță pentru crimele sale odioase. Procurorii din Ucraina și Uniunea Europeană colaborează deja. Strângem dovezi și, ca un prim pas, anunț că la Haga va fi înființat un centru pentru crima de agresiune din Ucraina. Acest centru va coordona colectarea de probe. Acesta va fi inclus în echipa comună de anchetă, care este susținut de către agenția noastră Eurojust”, a precizat Ursula von der Leyen.
Crimele de care vorbește șefa Comisiei Europene au avut loc peste tot unde au ajuns soldații lui Vladimir Putin. Două nume au însă o rezonanță aparte – Bucea și Irpin. În cele două orașe au fost adevărate masacre. La Irpin au fost și președintele României Klaus Iohannis și cel al Franței Emmanuel Macron, alături de cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian de la acea vreme Mario Draghi.
„Prin intermediul sancțiunilor fără precedent pe care le-am adoptat, prin sprijinul masiv – economic, umanitar, militar, pe care fiecare dintre țările noastre și Uniunea Europeană în ansamblu îl dă Ucrainei, și pe care o să îl intensificăm, suntem și o să rămânem pe termen lung alături de dumneavoastră pentru a vă apăra suveranitatea, integritatea teritorială și libertatea. Acesta este obiectivul nostru, nu avem altul și o să îl îndeplinim”, declara președintele Emmanuel Macron.
Boris Johnson, vizită oficială în Ucraina
Fostul premier britanic Boris Johnson a mers nu o data în Ucraina, vizitată și de către noul prim ministru Rishi Sunak. De altfel, Marea Britanie este una dintre țările care au reacționat fără întârziere după începerea războiului. Dincolo de sprijinul financiar, în Regatul Unit se desfășoară pregătirea multor soldați ucraineni, care învață să folosească armamentul modern primit.
Comisia Europeană a făcut chiar și mai mult. La începutul acestei luni, Ursula von der Leyen a luat parte la un summit la Kiev la care au fost și 15 comisari europeni. A fost vorba de și mai multă susținere și ajutor pentru reconstrucție. Într-un an de război, capitala Ucrainei a devenit o destinație obligatorie pentru oricine nu acceptă războiul ca mijloc de rezolvare. Între alții, premierul Spaniei Pedro Sanchez, prim ministrul Italiei Giorgia Meloni și ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock.
„Uniunea Europeană este alături de dumneavoastră astăzi. Uniunea va fi alături de dumneavoastră și de cetățenii dumneavoastră mâine și atât timp cât va fi nevoie. Vom fi alături de dumneavoastră pentru a reconstrui o Ucraină prosperă și modernă, ancorată solid în trecutul nostru european comun, pentru că nu poate exista o Europă independentă fără Ucraina sigură și independentă. Ucraina este Uniunea Europeană. Uniunea Europeană este Ucraina. Să facem să se întâmple”, menționa Charles Michel.
Până la aderarea la Uniunea Europeană a Ucrainei mai este însă drum lung. Acum, pentru toată lumea cel mai important lucru este încheierea războiului cu victoria Ucrainei.