Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UE trimite în Republica Moldova o misiune pentru a contracara loviturile de stat

Uniunea Europeană intenționează să lanseze o misiune de sprijin guvernamental în Republica Moldova pentru a contracara ”acțiunile destabilizatoare” ale Rusiei, relatează publicația EUobserver.

Cunoscută sub denumirea de Misiunea de Parteneriat UE în Moldova (EUPM Moldova), echipa de consilieri civili va fi creată cu ajutorul unui proces rapid pe o perioadă inițială de doi ani, “cu scopul de a lansa misiunea la Consiliul Afacerilor Externe din 22 mai 2023”, se arată într-un document intern al UE.

Consiliul Afacerilor Externe este o întâlnire frecventă a miniștrilor de externe ai UE.

Misiunea va avea ca sarcini principale ”îmbunătățirea rezilienței sectorului de securitate al Moldovei în domeniul gestionării crizelor, precum și consolidarea rezilienței la amenințările hibride, inclusiv la nivelul spațiului cibernetic și contracararea manipulării și interferenței informaționale străine“, se arată în documentul datat 29 martie și consultat de EUobserver.

Mărimea și bugetul misiunii urmează să fie stabilit, însă va fi “scalabilă și modulară, astfel încât să poată, în timp, să se adapteze la realitățile schimbătoare”. Personalul său va avea “experiență precisă” în contracararea spionajului străin “precum și acces la tehnologie de ultimă generație”.

Proiectul a fost elaborat, în condițiile în care în documentul face referire la "activități destabilizatoare din partea unor actori externi", amintindu-se acuzațiile anterioare ale Moldovei, Ucrainei, UE și SUA potrivit cărora Rusia încearcă să organizeze o lovitură de stat împotriva Guvernului pro-occidental de la Chișinău.

Recent, autoritățile din Republica Moldova au arestat șapte presupuși sabotori instruiți de Rusia și au blocat sute de suspecți străini la frontieră, ca măsură de precauție. Cu toate acestea, oficialii de la Chișinău rămân în alertă, pe fondul nemulțumirilor populare generate de criza economică și cea a refugiaților, care au luat amploare odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022.

”Găzduirea în Moldova a summit-ului Comunității Politice Europene la 1 iunie 2023 ar putea duce la intensificarea amenințărilor hibride și de manipulare informațională”, au mai avertizat oficialii europeni.

Comunitatea Politică Europeană este un forum interguvernamental lansat de Franța în 2022.

Printre prevederi, statele membre UE sprijină Republica Moldova prin cumpărarea de echipamente militare neletale în valoare de 40 de milioane de euro, inclusiv un sistem de radar mobil cu rază lungă de acțiune, după ce Rusia a lansat rachete prin spațiul aerian al Moldovei la începutul acestui an.

SUA vrea să contribuie cu o sumă similară, ceea ce ar dubla bugetul de apărare al Republicii Moldova.

UE a investit deja 47 de milioane de euro în modernizarea Armatei Moldovei în 2021 și 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE