Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Compania Rheinmetall înființează în România un centru pentru a repara tancurile și armele folosite de Ucraina în război

Producătorul german de armanent Rheinmetall construiește la Satu Mare un centru de întreținere, unde va fi reparată tehnica militară occidentală livrată Ucrainei. Hub-ul logistic ar urma să își înceapă activitatea luna aceasta, au anunțat duminică reprezentanții companiei, potrivit agenției Reuters.

”Service-ul ar urma să aibă un rol principal pentru a menține funcționale sistemele de luptă occidentale folosite în Ucraina și pentru a asigura disponibilitatea suportului logistic”, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei.

La centrul înființat de Rheinmetall în Satu Mare, în apropierea graniței cu Ucraina, ar urma să fie reparate obuziere autopropulsate, tancuri Leopard 2 și Challenger, precum și vehicule de luptă pentru infanterie Marder, vehicule blindate de transport Fuchs și camioane militare.

„Este o preocupare principală pentru noi, cei de la Rheinmetall, să oferim forțelor NATO și Ucrainei cel mai bun sprijin posibil”, a declarat directorul executiv al companiei germane Rheinmetall, Armin Papperger, într-un comunicat.

În iunie 2022, Rheinmetall a fondat un centru asemănător în Lituania pentru a oferi sprijin vehiculelor NATO din statele baltice.

De asemenea, producătorul german de armament era în discuții cu oficialii ucraineni pentru a construi o fabrică de tancuri în Ucraina, conform publicației Der Spiegel.

Anunțul a stârnit nemulțumirea vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, un apropiat al lui Vladimir Putin.

Reprezentanții Rheinmetall spun că fabrica ce ar urma să fie înființat în Ucraina ar putea costa 200 de milioane de euro și ar putea produce anual aproape 400 de tancuri de luptă de tip Panther.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE