Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UE își propune să colaboreze cu industria de apărare pentru a crește producția de muniție

Uniunea Europeană își propune să se asocieze cu industria de apărare pentru a accelera și a spori producția de muniție de care este mare nevoie în războiul din Ucraina, dar și pentru a reface stocurile de muniție de acasă, potrivit Ursulei von der Leyen, citată de Reuters.

În cadrul conferinței de la Munchen, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus ca blocul comunitar să facă ceea ce a făcut în timpul pandemiei, când s-a pregătit pentru producerea pe scară largă a unui vaccin anti-COVID19.

Acorduri de achiziție încheiate în avans

"Ne-am putea gândi, de exemplu, la acorduri de achiziție în avans, prin care să oferim industriei de apărare posibilitatea de a investi în lanțuri de producție pentru a deveni mai rapidă și pentru a crește cantitatea de muniție pe care o poate livra", a spus șefa Executivului UE.

Von der Leyen a subliniat că UE nu poate aștepta luni și ani de zile pentru a-și putea reface propriile stocuri de armament sau pentru a trimite în Ucraina muniții precum proiectile de artilerie de 155 mm.

"Acum este momentul să accelerăm și să extindem producția de bunuri standardizate de care Ucraina are nevoie disperată, de exemplu muniție standardizată", a mai spus aceasta, potrivit sursei citate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE