Scepticismul și amărăciunea domnesc în capitala Ucrainei după întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Oamenii nu uită că țara lor a fost invadată acum trei ani și jumătate și mulți dintre tinerii ucraineni au murit în război. Puțini au speranța că vizita lui Zelenski la Washington va aduce pacea
Locuitorii Kievului spun că este greu de înțeles modul în care a fost primit președintele Rusiei în SUA. Și asta pentru că în ultimele zile Donald Trump părea cu adevărat supărat pe Vladimir Putin, amenințându-l cu sancțiuni nemaivăzute. În schimb, la întâlnirea din Alaska, nici o mustrare pentru Putin, cel puțin nu oficial.
Natalia Lipei, locuitoare din Kiev: „Speram că SUA nu vor întinde covorul roșu inamicului. Cum poți primi astfel un tiran, nu o ființă umană, cineva care nu vrea rău doar pentru Ucraina, ci și pentru toți ceilalți. Ucraina este doar începutul războiului. Președintele SUA nu crede că (războiul) ar putea veni în SUA, există un efect de bumerang. Mă doare foarte mult că băiatul meu a murit într-un război la scară largă. Și astăzi am văzut o nouă înmormântare. Eu, ca mamă a unui copil care a fost ucis, nu doresc nimănui tristețe și lacrimi.”
După o întâlnire care a părut una între doi vechi prieteni, Donald Trump s-a întors la Washington fără nimic, sau cel puțin asta este impresia lăsată de declarațiile oficiale. Doar vorbe și dorințe neîmplinite.
Anatolii Kovalenko, pensionar din Ucraina: „În primul rând, nu știm nimic despre discuții, nimeni nu știe ce, dacă au fost de acord, cu ce au căzut de acord. Știu că Putin este unul dintre cei mai buni negociatori. Asta e tot, nimic altceva. Ei bine, nu au fost de acord cu nimic, iar Putin a câștigat această întâlnire, 100%.”
Natalia Cucil, locuitoare din Kiev: „Nu există rezultate. Sunt foarte surprinsă că Trump, liderul unei forțe internaționale, o țară care încearcă mereu să mențină ordinea în lume, se întâlnește cu un terorist care este căutat de întreaga lume. Încearcă, încearcă și iar încearcă (să vorbească cu Putin). Este pur și simplu ciudat. Nu există rezultate și nu știm dacă vor fi. Deși întotdeauna ne așteptăm la ceva și sperăm.
De fapt, președintele american i-a oferit lui Putin recunoașterea mult căutată pe scena internațională, după ani de eforturi occidentale de a-l face un personaj nefrecventabil în legătură cu războiul din Ucraina și reprimarea disidenței.
În lipsă de altceva, ucrainenii așteaptă cu oarecare teamă întâlnirea de luni, când președintele Volodimir Zelenski merge din nou la Casa Albă.