Au existat deja primele schimburi de foc între ucraineni și militarii nord-coreeni aduși de Rusia pe front, în Kursk. Confirmarea a venit din partea unui oficial ucrainean, care susține că au fost atacate trupele asiatice, potrivit Financial Times.
Aceste ciocniri marchează prima intervenție directă a unei armate străine, de la începutul invaziei rușilor pe scară largă în Ucraina, începând cu februarie 2022.
De altfel, Casa Albă a spus că nord-coreenii ar deveni „ținte militare legitime” dacă ar intra în lupta împotriva Ucrainei.
„Primele unități militare din Coreea de Nord au fost deja sub focul armelor, în Kursk”, a precizat apoi, pe Telegram, Andriy Kovalenko, un oficial ucrainean al serviciilor de contraspionaj.
Ucrainenii confirmă că au atacat trupele nord-coreene trimise de ruși în Kursk
- Ucraina controlează aproximativ 600 km pătrați de teritoriu în Kursk, adică puțin mai mult de jumătate din ceea ce deținea după incursiunea militară pe care a început-o în 6 august și care a luat Moscova prin surprindere.
Rușii au refuzat că comenteze desfășurarea de trupe nord-coreene.
„Nu pot spune nimic despre acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov.
De precizat că Rusia și Coreea de Sud au semnat, în iunie, „un parteneriat strategic cuprinzător”. Acel parteneriat include și asistență reciprocă în materie de securitate.
Nici Vladimir Putin nu a confirmat desfășurarea de forțe nord-coreene în Rusia, dar a făcut aluzie la faptul că „se încadrează în prevederile de securitate din parteneriat".
Ucrainenii discută o posibilă replică, în colaborare cu aliații
Ministrul de Externe ucrainean, Andrii Sybiha, susține că a discutat cu omologul său german, Annalena Baerbock, despre „necesitatea unei acțiuni decisive”, ca răspuns la implicarea tot mai mare a Coreei de Nord în război.
„Îndemnăm Europa să realizeze că trupele nord-coreene desfășoară acum un război agresiv în Europa, împotriva unui stat european suveran”, a spus Sybiha, într-o conferință de presă.
În cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Statele Unite ale Americii au acuzat Rusia și China de „protejarea, fără rușine,” a Coreei de Nord. Iar Coreea de Sud și Uniunea Europeană au condamnat și ele această desfășurare de forțe și și-au exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea recompensa Coreea de Nord cu transferuri de tehnologie nucleară și balistică.
Un alt oficial ucrainean de rang înalt a declarat, pentru sursa citată, că Moscova furnizează deja tehnologii militare Phenianului, pentru a ajuta cu programele de rachete, precum și „cu bani”.
În acest context, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit, luni, la Kremlin, cu ministrul de Externe al Coreei de Nord, Choe Son-hui.
Ministrul de Externe nord-coreean a declarat, în urmă cu câteva zile, că „Coreea de Nord nu are nicio îndoială că sub conducerea înțeleaptă a onorabilului președinte rus Vladimir Putin, armata și poporul rus vor obține, cu siguranță, o mare victorie în lupta lor sacră de a apăra drepturile suverane și securitatea lor”.
Oficialii americani și sud-coreeni au estimat, săptămâna trecută, că aproximativ 8.000 de militari nord-coreeni au fost trimiși în Rusia, pentru a ajuta armata Moscovei să alunge forțele ucrainene din Kursk, teritoriu pe care l-au ocupat din august. Unii înalți oficiali ai serviciilor secrete ucrainene au declarat că militarii asiatici „se aflau în barăci, la aproximativ 50 km de granița cu Ucraina și se pregătesc să intre în luptă eșalonat”.
Însă președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că numărul depășește 11.000. Estimările Washingtonului și Seulului spun că Phenianul a trimis aproximativ 12.000 de soldați în Rusia, inclusiv 500 de ofițeri și trei generali și au spus că „forțele rămase sunt situate în estul îndepărtat al Rusiei, unde sunt în curs de pregătire”.
Direcția de Informații Militare a Ucrainei (GUR) a declarat, în urmă cu câteva zile, că Rusia a înarmat trupele nord-coreene din Kursk cu mortiere, puști de asalt, puști-mitralieră, puști cu lunetă, rachete ghidate antitanc și lansatoare de rachete antitanc lansate de pe umăr. GUR spune că unele unități au fost dotate și cu dispozitive de vedere pe timp de noapte și cu camere termice.
Unii oficiali ucraineni și analiști militari au ridicat semne de întrebare cu privire la calitatea și eficacitatea în luptă a trupelor nord-coreene, majoritatea fiind descriși ca soldați neexperimentați, de rang inferior.
„Vom ști în curând cât de bine pot lupta”, a spus unul dintre oficiali, în urmă cu o zi.
În schimbul armelor și trimiterii de trupe în Rusia, Coreea de Nord va primi de la Kremlin aproximativ 600-700 de tone de orez pe an și acces la tehnologii spațiale, după cum a precizat fostul ambasador sud-coreean în Rusia, Wi Song-lak.