Specialiștii ucraineni din serviciile secrete (DIU) au identificat numele celor care au comandat lovituri asupra Ucrainei și numele piloților ruși.
31 de ruși care au bombardat Ucraina au fot identificați
În special, atacurile sunt efectuate cu avioane de tip Tupolev Tu-95MS și Tu-160. Pe listă sunt 29 de persoane, iar alți doi piloți ar fi fost eliminați pe 19 aprilie, atunci când a fost doborât și un bombardier strategic rusesc Tu-22M3, potrivit publicației Pravda.
Au fost date publicității și numele lor: "căpitanul Andrei Kononov (35 de ani), comandant adjunct al aeronavei Tu-22M3, și ofițerul de navigație al secției de aviație Andrei Grușanin (25 de ani)".
"A fost identificat personalul unităților de comandă și control din Divizia a 22-a de aviație cu bombardiere grele cu rază lungă, care aparțin Forțelor Aerospațiale Ruse (Unitatea militară 06987, cu sediul la aerodromul Engels, regiunea Saratov, Federația Rusă) este implicat în lovituri cu rachete privind infrastructura civilă din Ucraina.
DIU a remarcat că Divizia a 22-a de aviație cu bombardiere grele include și regimentele 121 și 52 de aviație cu bombardiere grele. Divizia 121 aparține de Unitatea Militară 85927, localziată pe aerodromul Engels din regiunea Saratov a Federației Ruse, care operează bombardiere strategice Tu-95MS și Tu-160. Divizia 52 este aparține Unității Militare 33310, cu sediul pe aerodromul Shaykovka, din regiunea Kaluga a Federației Ruse, care operează bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3", se arată în comunicat.
Ucrainenii precizează că rușii folosesc preponderent "rachete Kh-22/Kh-32 (lansate de pe avioane Tu-22M3) și Kh-101/Kh-555/ sau rachete de croazieră Kh-55 (lansate de pe Tu-95MS/Tu-160). Acești piloți sunt responsabili pentru numeroase victime și distrugeri în Ucraina, ca urmare a utilizării criminale a rachetelor de către teroriști, de pe teritoriul Federației Ruse. Pentru fiecare crimă de război comisă împotriva Ucrainei, va exista doar o pedeapsă".