Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alegeri parlamentare în Grecia, pe fondul protestelor declanșate de tragedia feroviară

Grecii vor fi chemați la urne pe 21 mai pentru a decide asupra viitorului Parlament, după ce țara a fost zguduită de tragedia feroviară care s-a soldat cu 57 de morți și a declanșat ample proteste. Anunțul privind data alegerilor generale a fost făcut marți de premier, a cărui popularitate a fost afectată de accidentul de tren de luna trecută.

Premierul de centru-dreapta a anunțat data alegerilor generale după o ședință a guvernului de la Atena. Dacă rezultatele scrutinului nu vor fi concludente și nu vor duce la formarea unui guvern, va fi organizat un al doilea tur de scrutin la începutul lunii iulie.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: ”Țara și cetățenii au nevoie ca apele să se limpezească și, în pofida unora care au răspândit scenarii contrare, alegerile naționale vor fi ținute la termen, la sfârșitul celor patru ani de mandat, așa cum m-am angajat de la bun început. Scrutinul va avea loc duminică, la 21 mai.”

Șeful executivului elen a admis că au fost făcute greșeli în timpul guvernării sale, dar, în ansamblu, Grecia este într-o poziție mult mai bună față de 2019.

Kyriakos Mitsotakis reprezintă Partidului Noua Democrație, care a câștigat alegerile parlamentare din 2019 cu aproape 40%, devansând Partidul Syriza condus de fostul premier Alexis Tsipras.

Sondajele de opinie arată că formațiunea sa, care a dominat opțiunile de vot până acum, a fost puternic afectată de tragedia feroviară din februarie. Tragedia a declanșat o serie de proteste violente, oamenii cerând pedepsirea celor responsabili și măsuri concrete pentru siguranța călătorilor. Ministrul transporturilor a fost nevoit să demisioneze.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE