Traficul feroviar din Germania este, în mare parte blocat, după ce mecanicii de trenuri au intrat în grevă pentru trei zile. Mii de călători au fost afectați astăzi, când majoritatea trenurilor nu au ieșit pe linie. Protestul angajaților feroviari se suprapune celui al fermierilor, care au blocat mai multe autostrăzi din țară și au paralizat traficul auto.
Mecanicii de tren sunt nemulțumiți de condițiile de muncă, iar greva intervine după ce negocierile cu patronatele au eșuat. Guvernul de la Berlin a făcut apel ca părțile să revină la masa de negocieri și să găsească o soluție pentru a depăși criza. Pe de altă parte, sindicatele spun că așteaptă până vineri o ofertă de la operatorul feroviar național Deutsche Bahn și că își rezervă dreptul să organizeze noi proteste.
Anja Bröker, purtătorul de cuvânt al Deutsche Bahn: ”Orele de lucru au fost subiectul ultimei noastre oferte. Suntem pregătiți pentru modele flexibile ale programului de lucru. Suntem deja la o ofertă de creștere a salariului cu 11%. Încă din runda de început am avut acest lucru pe masă. Suntem dispuși să discutăm, dar deschiderea pentru discuții nu a fost reciprocă din partea sindicatului.”
”Între timp, mii de navetiști și călători au fost puși în situația de a găsi alternative pentru a se deplasa, deși unii îi spun că îi susțin pe protestatari”, spune un cetățean.
”Cred că este dreptul sindicatului ca să fie în grevă. Personal, nu am mari probleme cu această situație”, a explicat un altul.
Potrivit Deutsche Bahn, mai multe curse au fost anulate, iar pe linie au ieșit doar 20 la sută dintre trenurile regionale și cele cele express ce face legătura între marile orașe. Pe lângă creșterile salariale, sindicatele insistă ca săptămâna de muncă să fie redusă de la 38 la 35 de ore. Greva angajaților feroviari intervine într-un moment complicat pentru Germania.
De câteva zile traficul auto este puternic afectat de protestele fermierilor, care au blocat mai multe autostrăzi naționale. Ei sunt nemulțumiți de creșterile de taxe anunțate de Guvern.