Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tensiuni la granița dintre Ucraina și Belarus. Kievul își întărește forţele militare din regiunea din nord

Statul-major al armatei ucrainene a anunţat joi întărirea forţelor militare din regiunea din nord vecină cu Belarusul, pentru contracararea oricărui nou atac rusesc peste frontieră, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„În momentul de faţă nu se observă crearea unei forţe de şoc” în Belarus, însă „există şi vor exista ameninţări. Reacţionăm, ne-am crescut deja efectivele pe direcţia nord”, a spus Oleksii Hromov, adjunct al comandantului Directoratului Principal pentru Operaţiuni al Statului-Major, la informarea obişnuită pentru presă.

Belarusul este principalul aliat al Rusiei şi a permis forţelor ruse să îi folosească teritoriul ca bază de lansare pentru atacuri împotriva Ucrainei.

Atacuri în Kiev și Zaporojie

Între timp, rușii au lovit din nou regiunile Kiev și Zaporojie în noaptea de miercuri spre joi. În replică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că armata rusă nu face altceva decât să își pună oamenii în pericol.

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE