Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea la US Open. Simona Halep a fost eliminată în primul tur

Jucătoarea română de tenis Elena-Gabriela Ruse s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, în timp ce Jaqueline Cristian a pierdut la New York, la revenirea sa în circuitul profesionist după o pauză de şase luni. Simona Halep a fost învinsă surprinzător de Daria Snigur, în primul tur la US Open, potrivit Agerpres.

Ruse (24 ani, 101 WTA) a obţinut prima sa victorie din carieră pe tabloul principal al Flushing Meadows, 3-6, 6-2, 6-4 cu australianca de origine rusă Daria Saville, fostă Gavrilova (28 ani, 58 WTA), după două ore şi 15 minute de joc.

Ruse venea după o operaţie la încheietura mâinii stângi la începutul lunii, iar ultimul său meci data din iulie.

Ruse şi-a asigurat un cec de 121.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, în timp ce Jaqueline Cristian va rămâne cu 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA.

Simona Halep, a şaptea favorită, a fost învinsă luni de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în prima rundă a turneului US Open.

Halep (30 ani, 7 WTA), a şaptea favorită a turneului, care venea după un titlu WTA 1.000 obţinut la Toronto, s-a înclinat după o oră şi 40 de minute în faţa unei jucătoare tinere, de 20 de ani, care ocupă doar locul 124 în lume.

Este pentru a patra oară când Halep pierde în primul tur la Flushing Meadows (2010, 2017, 2018, 2022), după ce anul trecut a ajuns până în optimile de finală. Cel mai bun rezultat al său la New York rămâne semifinala din 2015.

Halep va primi 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participarea la US Open.

Alte două românce vor evolua marţi în primul tur, Sorana Cîrstea (contra germancei Laura Siegemund) şi Irina Begu (împotriva belgiencei Elise Mertens).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE