Extinderea Uniunii Europene este o prioritate strategică, însă dintre țările aspirante, nu toate au progresele scontate sau programate.
Comisia Europeană și liderii țărilor candidate, precum Volodimir Zelenski, Maia Sandu sau Aleksandar Vucic, dezbat aceste aspecte în cadrul unui eveniment exclusiv organizat de Euronews la Bruxelles, cu scopul de a-și promova candidaturile la aderarea la UE, într-un moment geopolitic critic.
Țările care aspiră la Uniunea Europeană și stadiul în care se află fiecare
- Muntenegru
În cazul Muntenegrului, dacă Podgorica își menține ritmul actual al reformelor, este „pe cale” să își îndeplinească „obiectivul ambițios” de a încheia negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2026, potrivit proiectului de concluzii al noului raport privind extinderea, consultat de Euronews.com.
Obiectivul Muntenegrului este de a deveni al 28-lea stat membru al UE până în 2028. Cu toate acestea, pentru a atinge acest obiectiv, Comisia Europeană a declarat că țara va trebui să se concentreze pe îmbunătățiri în mai multe domenii: statul de drept, libertatea de exprimare și libertatea presei, lupta împotriva corupției și a crimei organizate, precum și accelerarea reformelor în sectorul judiciar și alinierea la politica UE în materie de vize.
„Ocuparea la timp a funcțiilor judiciare și procurorale de nivel înalt rămâne o provocare care trebuie abordată. Menținerea unui consens politic larg cu privire la reformele cheie rămâne esențială”, a precizat Comisia Europeană.
Dacă Muntenegru își menține ritmul de progres, Comisia va prezenta un proiect de pachet financiar și proiecte de poziții comune pentru încheierea negocierilor privind dispozițiile financiare și bugetare, se arată în proiectul de concluzii.
- Ucraina
În ceea ce privește cazul Ucrainei, „tendințele negative recente” în combaterea corupției trebuie inversate, iar ritmul reformelor trebuie accelerat dacă țara măcinată de război dorește să-și îndeplinească obiectivul de a încheia negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2028.
Dar poate aderarea la UE să fie o garanție de securitate pentru Ucraina după război?
Extinderea a fost adesea asociată cu prosperitatea economică, concurența loială, statul de drept, democrația și drepturile omului. Dar, în cazul Ucrainei, aceasta a căpătat o nouă dimensiune: garanția de securitate.
„Este clar că aderarea deplină a Ucrainei la UE nu este doar cea mai bună garanție de securitate, ci și cea mai eficientă cale către prosperitate și un viitor mai bun pentru poporul ucrainean”, a declarat, în septembrie, António Costa, președintele Consiliului European.
Tratatele blocului comunitar prevăd că, dacă un stat membru devine ținta unei „agresiuni armate”, celelalte state membre vor fi obligate să „acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun”. Asistența poate fi de natură militară, diplomatică, tehnică, medicală sau de orice alt tip relevant. (Austria, Irlanda și Malta sunt neutre.)
Clauza, prevăzută la articolul 47.2, a fost adesea descrisă ca o apărare colectivă similară articolului 5 din Tratatul NATO. Cu toate acestea, formulările sunt semnificativ diferite. Clauza NATO este formulată într-un mod mai ferm, deoarece impune luarea tuturor măsurilor necesare, „inclusiv utilizarea forței armate, pentru a restabili și menține securitatea zonei Atlanticului de Nord”. În plus, NATO beneficiază de prezența Statelor Unite, o superputere nucleară, cu o armată extrem de tehnologizată și bine finanțată.
- Republica Moldova
Republica Moldova are ca obiectiv încheierea negocierilor de aderare până la sfârșitul anului 2028. Este un obiectiv „ambițios, dar realizabil”, deși reformele vor trebui accelerate, conform proiectului de concluzii consultat de Euronews. Comisia consideră că Moldova a îndeplinit acum condițiile necesare pentru deschiderea primului cluster (dedicat fundamentelor), precum și a clusterelor șase (relații externe) și doi (piața internă).
Comisia se așteaptă ca Moldova să îndeplinească condițiile pentru deschiderea celorlalte trei capitole până la sfârșitul acestui an, ceea ce ar pune țara pe drumul cel bun în ceea ce privește foaia de parcurs. Proiectul notează, de asemenea, cu o evaluare pozitivă, că țara a adoptat în primăvara anului trecut foi de parcurs privind statul de drept, reforma administrației publice și funcționarea instituțiilor democratice.
Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022, la doar câteva săptămâni după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Într-un interviu acordat Euronews, președinta Moldovei, Maia Sandu, a declarat că, datorită eforturilor Moldovei de a adera la blocul comunitar, țara are nevoie de „un angajament susținut și claritate din partea UE pentru a menține extinderea ca prioritate strategică și pentru a menține impulsul pentru cei care obțin rezultate”.
- Albania
Comisarul UE pentru extindere, Marta Kos, va prezenta primul său raport. Iar un proiect al concluziilor raportului arată că negocierile cu Albania „au atins un ritm fără precedent” în acest an, ceea ce înseamnă că pregătirile pentru deschiderea ultimului grup de obiective înainte de sfârșitul acestui an sunt acum „foarte avansate”.
Albania își propune să adere la UE în 2030 și se află „pe drumul cel bun”. Țara este pe cale să încheie negocierile de aderare în 2027, potrivit proiectului de concluzii al noului raport privind extinderea. Până în prezent, a deschis cinci dintre cele șase grupuri de negociere necesare pentru aderarea la UE. A mai rămas doar grupul care acoperă agricultura și coeziunea, pe care Albania intenționează să îl deschidă înainte de sfârșitul anului.
Concluziile arată că prioritatea imediată este îndeplinirea obiectivelor pe termen scurt legate de statul de drept și intensificarea eforturilor de investigare a traficului de droguri și de destrămare a grupurilor criminale.
Antonio Costa, președintele Consiliului European, a declarat, pentru Euronews, la începutul acestui an că Albania, împreună cu Muntenegru, este „în mod clar, mai avansată decât celelalte țări”. Declarațiile sale au fost repetate recent și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul vizitei la Tirana.
„Doresc să subliniez că în ultimii trei-patru ani s-a înregistrat o accelerare uimitoare și remarcabilă”, a declarat Usula von der Leyen.
- Turcia
Turcia deține recordul pentru cea mai lungă așteptare pentru aderarea la Uniunea Europeană, aproape 40 de ani. Acum, ambițiile de aderare ale țării sunt de facto înghețate. Dar nu a fost întotdeauna așa. A existat o perioadă în care Turcia era considerată un candidat serios la aderare și promitea să devină un stat membru influent.
Ambiția Turciei de a adera la Uniunea Europeană a cunoscut multiple suișuri și coborâșuri de la depunerea primei cereri, în 1987. Niciun alt stat candidat din Europa de Est sau din Balcanii de Vest nu se apropie măcar de parcursul îndelungat al Turciei către aderarea la UE. De când Turcia a depus cererea oficială de aderare, pe 14 aprilie 1987, la ceea ce era atunci Comunitatea Economică Europeană (CEE), 16 țări au primit deja undă verde.
După o succesiune perpetuă de suișuri și coborâșuri, promisiuni și amenințări, a devenit evident că aderarea Turciei este un caz unic de elaborare a politicilor pe care Bruxelles-ul nu a învățat încă să îl gestioneze.
Pentru a înțelege ambițiile Turciei în ceea ce privește aderarea la UE, trebuie să ne întoarcem în timp, în perioada lui Mustafa Kemal Atatürk, liderul revoluționar care s-a opus împărțirii țării în urma Primului Război Mondial și a forțat aliații victorioși să negocieze condiții favorabile în cadrul Tratatului de la Lausanne. Asta a deschis calea pentru proclamarea Republicii Turcia, la 29 octombrie 1923, ca sistem parlamentar cu un singur partid, avându-l ca șef al statului pe Atatürk însuși.
Atatürk a lansat apoi o serie intensă și rapidă de reforme pentru a construi o țară modernă, occidentalizată. În decursul unui deceniu, noua republică a cunoscut abolirea califatului, introducerea alfabetului latin, o serie de legi de inspirație europeană, schimbări drastice în codurile vestimentare și adoptarea secularismului în constituție.
Transformarea radicală a dat roade. În 1949, Turcia a fost printre primele țări care au aderat la Consiliul Europei, organizația pentru drepturile omului. În 1952, a devenit membră a NATO, alianța militară transatlantică creată în opoziție directă cu Uniunea Sovietică. Până atunci, Ankara își îndreptase atenția către proiectul incipient de integrare europeană în Europa de Vest. În 1959, țara a depus o cerere pentru a deveni membru asociat al Comunității Economice Europene (CEE), cerere care a fost acceptată patru ani mai târziu.
„Turcia face parte din Europa. Este un eveniment fără precedent în istoria influenței exercitate de cultura și politica europeană. Aș spune chiar că simțim în el o anumită afinitate cu cea mai modernă dintre evoluțiile europene, unificarea Europei”, a declarat Walter Hallstein, președintele Comisiei CEE, în timpul ceremoniei de semnare a acordului de asociere, în septembrie 1963.
Însă un prim obstacol major a apărut în vara anului 1974, când trupele turce au invadat partea de nord a Ciprului, ca răspuns la o lovitură de stat susținută de junta militară greacă. Conflictul a divizat insula în două, o diviziune care încă planează asupra visurilor europene ale Turciei.
Cu toate acestea, acordul de asociere a oferit Ankarei o bază solidă pentru a avansa treptat.
În 1987, Turcia și-a depus oficial cererea de aderare la CEE, care era atunci formată din 12 membri, inclusiv Grecia. La acea vreme, PIB-ul pe cap de locuitor al Turciei era de 1.700 de dolari, mult sub nivelul de peste 16.000 de dolari înregistrat atât în Germania, cât și în Franța. Diferența economică uriașă, combinată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, reunificarea Germaniei și relațiile în continuare proaste cu Cipru și Grecia, au încetinit procesul de aderare.
În această perioadă, Turcia trebuia să realizeze reforme suplimentare pentru a îndeplini așa-numitele criterii de la Copenhaga, regulile fundamentale care determină eligibilitatea unei țări pentru aderarea la UE. Criteriile, stabilite în 1993, impun standarde înalte în materie de democrație, stat de drept, drepturile omului, protecția minorităților și economia de piață deschisă.
Între timp, Bruxelles a oferit Ankarei o etapă intermediară sub forma unei uniuni vamale pentru comerțul cu mărfuri, altele decât cele agricole, cărbunele și oțelul, care a devenit pe deplin operațională la începutul anului 1996. Abia în decembrie 1999, în cadrul Consiliului European de la Helsinki, liderii UE au declarat în unanimitate Turcia drept țară candidată, deschizând astfel Ankarei ușa pentru a se alătura în condiții de egalitate.
„Turcia este un stat candidat destinat să adere la Uniune pe baza acelorași criterii aplicate celorlalte state candidate”, au scris liderii în concluziile lor comune.
Declarația a permis Turciei să aibă acces la milioane de fonduri UE în cadrul asistenței de preaderare.
- Serbia
Serbia trebuie să-și intensifice eforturile pentru a se alinia mai strâns la politica externă și de securitate comună a UE și trebuie să „inverseze urgent regresul” într-o serie de domenii.
Comisia Europeană va solicita Serbiei să se alinieze sancțiunilor adoptate de UE împotriva Rusiei, potrivit proiectului de concluzii consultat de Euronews. Ambiguitatea Belgradului în politica sa externă rămâne un obstacol în calea aderării la UE, se arată în document.
Comisia observă că reformele întreprinse de țară „au încetinit semnificativ” în contextul unei societăți din ce în ce mai polarizate, întrucât o mișcare de protest a cuprins țara de mai bine de un an, în urma prăbușirii acoperișului unei gări. Aceasta reflectă „dezamăgirea cetățenilor față de corupție și lipsa percepută de responsabilitate și transparență, combinate cu cazuri de utilizare excesivă a forței împotriva protestatarilor și presiuni asupra societății civile”.
Mai precis, în ceea ce privește reformele, Comisia se așteaptă ca procesul recent relansat de numire a noului Consiliu al Autorității de Reglementare a Mass-Mediei Electronice (REM) și procesul legislativ de adoptare a legii privind registrul electoral unificat „să fie finalizate și puse în aplicare într-un mod credibil și incluziv, cu implicarea societății civile și a tuturor părților interesate, inclusiv a opoziției”.
- Macedonia de Nord
Din acest grup, Macedonia de Nord „nu a luat măsuri decisive” în acest an pentru a avansa în proces. În proiectul de concluzii, Comisia Europeană a lăudat „alinierea deplină” a Macedoniei de Nord la politica externă a UE, dar a avertizat că negocierile de aderare vor rămâne blocate până când Skopje își va îndeplini angajamentul din 2022, „cel de a include bulgarii și alte grupuri în Constituția sa.” Raportul a subliniat și necesitatea unor progrese suplimentare în ceea ce privește statul de drept, independența justiției și lupta împotriva corupției.
În aprilie, ministrul de externe Timčo Mucunski și-a exprimat frustrarea și a afirmat că țara sa „și-a schimbat steagul, moneda și chiar numele” pentru promisiunile UE, care continuă să se schimbe odată cu fiecare nouă condiție. El a mai precizat că „au existat greșeli din partea guvernelor în ceea ce privește neîndeplinirea unor angajamente, fără îndoială. Dar ceea ce este un fapt este că am fost victime ale unei bilateralizări excesive a procesului UE”.
Macedonia de Nord este candidată la aderarea la UE din 2005.
