Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Surse: PNL ar face o alianță cu PSD și PUSL, la consiliul Primăriei Generale a Bucureștiului

Nicușor Dan a spus de multe ori că a întâmpinat dificultăți în a-și implementa unele decizii la Primăria Generală a Bucureștiului, din cauza faptului că nu exista unanimitate de voturi în Consiliul General.

Astfel, pentru a fi eliminate aceste piedici și pentru a exista majoritate, PNL ar urma să facă o alianță cu PSD și PUSL, conform surselor Euronews.

Surse: PNL ar face o alianță cu PSD și PUSL, la consiliul Primăriei București

În acest sens, primarul Nicușor Dan a convocat, pentru joi, 23 ianuarie, o ședință a Consiliului pentru alegerea noilor viceprimari.

Așadar, viceprimari ar urma să fie Stelian Bujduveanu (PNL) și Adrian Vigheciu (PSD). Tot joi, va fi ales și viceprimarul care îi va ține locul lui Nicușor Dan atunci când lipsește, cum ar fi cazul în care se află în campanie.

Partidele de dreapta încă speră să facă o majoritate cu PNL, dar sunt șanse slabe

Interesant este că PNL ar fi putut face alianță cu USR, PMP, Forța Dreptei și Reper și ar fi avut o majoritate de un singur vot. Iar în formula PNL, PSD și PUSL, va fi o majoritate de două voturi.

Consiliul General al Municipiului București este format din 55 de consilieri generali, aleși prin vot de cetățeni la alegerile locale din 9 iunie 2024. Astfel, în ceea ce priveşte numărul mandatelor de consilier general, situaţia este următoarea: Alianţa Dreapta Unită (USR - PMP - Forţa Dreptei) - 17, PSD - 16, PNL - 7, Partidul Umanist Social Liberal - 6, AUR - 5, REPER - 4.

Tot pe 9 iunie, Nicușor Dan a obținut al doilea mandat de primar general al Bucureștiului, cu 48,3% din voturi, mai mult decât dublu față de Gabriela Firea. La primul său mandat, el a obținut 42,8% din voturi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE