Speciile autohtone de animale și-au făcut apariția frecvent în parcurile naționale ale României în ultimele săptămâni. Prin zăpada proaspăt căzută, ciutele, mistreții și felinele au ieșit în căutare de hrană și au oferit încă o dată un spectacol al naturii.
În Munții Rodnei, camerele instalate de Romsilva au înregistrat aparițiile caprelor negre, ale mistreților, căprioarelor, dar și un râs și o vulpe au putut fi zărite pe imagini.
În Parcul Național Bucegi, mistreții au pornit în căutare de hrană.
Ciutele au ieșit la un sprint în Parcul Național Buila Vânturarița.
Cel mai probabil acest exemplar de Cerb, care și-a făcut apariția în Parcul Național Semenic Cheile Carașului, și-a pierdut cornul în luptele din perioada boncănitului în Parcul National Semenic Cheile Carasului.
Imagini cu un pui de râs, surprinse în Parcul Național Piatra Craiului
De asemenea, Romsilva a publicat imagini cu un pui de râs, surprins alături de mama lui în Parcul National Piatra Craiului
”Femelele râs au de obicei doi pui, mult mai rar chiar trei, care rămân în grija mamei până la maturitate, adică la doi ani.
Întâlnirile în teren cu aceste specii timide sunt relative rare, dar colegii noștri de la administrația parcului le monitorizează după urme, iar cu ajutorul camerelor amplasate în parc reușesc să le surprindă în habitatul natural. Râsul (Lynx lynx), vânătorul iscusit nocturn, străbate suprafeţe mari, în zone inaccesibile omului, pe care îl evită precaut.
Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populații de râs de pe continentul nostru. Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori iese la vânătoare”, au precizat reprezentanții Romsilva.
Parcul National Piatra Craiului unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Romsilva. Are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare păduri, iar peste 6.000 de hectare sunt arii protejate.