Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sondaj: Mai mult de jumătate dintre moldoveni își doresc ca țara lor să adere la Uniunea Europeană

Mai mult de jumătate dintre moldoveni își doresc ca țara lor să adere la Uniunea Europeană. Iar, dacă vorbim despre situația generală din Republica Moldova, pentru acest an, moldovenii se arată oarecum optimiști, spune un studiu recent.

Întrebați despre situația generală a Republicii Moldova în acest an, 35% dintre participanții la acest studiu consideră că va fi mai bine decât anul trecut. Există însă, și un procent de 29% care consideră că lucrurile vor merge mai rău.

Dacă este să vorbim despre principalul obiectiv anunțat de către autorități, respectiv aderarea Rep. Moldova la Uniunea Europeană până în anul 2030, peste 50% dintre respondenți consideră că acest obiectiv NU este realizabil.

Își doresc moldovenii să facă parte din Uniunea Europeană?

În același timp, peste 55% dintre cei intervievați sunt de acord cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea europeană.

Oamenii au fost rugați să-și spună părerea și despre o eventuală unire a Republicii Moldova cu România. Jumătate dintre respondenți s-au declarat împotrivă, și doar 38% sunt de acord.

O posibilă aderare la NATO nu pare să fie pe placul moldovenilor. 54% dintre participanții la studiu au răspuns negativ.

În cadrul sondajului a fost atins și subiectul alegerilor prezidențiale, care vor avea loc în acest an în Republica Moldova. Dacă duminică ar fi ziua alegerilor, peste 30% dintre participanții la acest studiu au declarat că ar vota-o pe Maia Sandu. Pe locul doi este fostul președinte pro-rus Igor Dodon, cu un procent de 23,8%. Al treilea în topul preferințelor este actualul primar al Chișinăului, Ion Ceban.

Studiul a fost efectuat la comanda Independent News România, de către compania IMAS, în luna februarie. Au participat 1091 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Marja de eroare pe eșantion este de 3%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE