Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Solul din Slănic Prahova este stabilizat momentan. CNSU a adoptat o hotărâre de urgență pentru a se face foraje în zonă

Solul în centrul orașul Slănic Prahova a fost stabilizat momentan, după ce specialiștii au umplut cu pietriș craterul format acolo, dar sunt așteptate noi tasări în zonă. Acestea sunt ultimele anunțuri făcute de oficialii județului, care dau asigurări și că tasările de teren reprezintă un fenomen normal.

05/05/2024 , 17:20

Zona rămâne sub observație pentru următoarele trei zile

Vreme de trei zile, zona rămâne sub observație. Asta înseamnă că se fac în continuare măsurători și abia după ce se observă că nu au mai fost modificări se poate spune că, în mod clar, e stabilă zona.

Indiferent dacă după acest termen oamenii vor avea sau nu voie să se întoarcă, circulația autovehicolelor nu se va relua peste această lucrare provizorie.

CNSU a adoptat noaptea trecută hotărârea prin care Institutul Geologic Român poate merge pentru a face foraje acolo. Au termen până pe data de 13 pentru a face efectiv forajele și trebuie să prezinte un raport final până pe data de 14.

Până acum, experți din cadrul INCDFP, ISC, SC SALROM SA, SC ELECTRICA SA, UTC și HIDRO Prahova s-au deplasat la fața locului în ultima săptămână și au formulat concluzii.

Autoritățile locale nu au spus, însă, și când anume se vor putea întoarce acasă cei 58 de localnici evacuați preventiv. Între timp, în zonă, au fost chemați și specialiști ai Institutului Geologic al României pentru studii şi foraje ample.

Cum nu au de ales, cei 58 de oameni din Slănic Prahova evacuați preventiv își vor petrece sărbătorile pascale la rude sau la hotel.

Costea Daneluș primarul orașului Slănic: ”Toți sunt cazați. Avem o pensiune și în condiții foarte optime și două hoteluri. Oamenii stau foarte bine.”

Reporter: ”Câte persoane sunt în momentul de față în cele două hoteluri de care ne spuneați?”

Costea Daneluș primarul orașului Slănic: ”Chiar nu știu, eu nu mă ocup de asta. Eu am trimis băiatul să se ocupe. A făcut un tabel. N-am cum să am tabelul la mine.”

Între timp, oamenii evacuați au fost asistați și cei de la Crucea Roșie.

Craterul, umplut cu 800 de tone de pietriș

Oficialii au delimitat zona craterului format în centrul orașului și fac măsurători ghidați de bornele pe care le-au instalat acolo. Aproximativ 10 dintre ele au fost distruse în timpul lucrărilor de stabilizare, dar experții spun că le vor schimba în curând.

Manole Șerbulea, profesor la Facultatea de Construcții: ”Au fost niște utilaje care au trecut pe acolo, pe zona verde, și au fost distruse bornele care au fost plantate provizoriu pentru măsurători. Oricum erau niște brone provizorii care fuseseră puse acolo ca să facem primele măsuratori. Oricum trebue instalate niște borne, pentru măsurptori, deci nu este nimic grav.”

Craterul de pe șoseaua 23 August a fost umplut cu nu mai puțin de 800 de tone de pietriș, transportat cu 20 de camioane. Oficialii spun că din măsurătorile de până acum lucrările au avut efectul scontat, asta chiar dacă stratul de piatră s-a lăsat în ultimele ore. Ei speră ca în zilele următoare să se observe stabilizarea terenului.

Emil Drăgănescu, prefectul județului Prahova: ”Situatia e ok, au pus ce e de pus și situația pare că se stabilizează. Considerăm operațiunea de umplece că decurge conform așteptărilor. Este abosolut normal, și am mentionat asta încă de la început, să apară timp de 24 de ore în continuare tasări. În momentul de față, ce ne interesează pe noi este să observăm dacă umplutura respectivă se stabilizează și datele de acum, situația îmbucărătoare este că ea se stabilizează. Noi acum vorbim de o dinamică a situației. Poate acum totul este stabil, poate mâine nu mai este stabil. Avem niște recomandări ale unor specialiști și așteptăm ca ei să ne spună.”

Au fost chemați și specialiști ai Institutului Geologic al României pentru studii şi foraje ample

Zona va fi monitorizată și în orele următoare, iar, peste câteva zile, vor fi făcute noi măsurători. Autorităţile din judeţul Prahova au cerut ca în zonă să ajungă și alți specialiști.

Specialiștii Institutului Geologic al României vor efectua foraje pentru a afla pe de-o parte de a cauzat această surpare și pe de altă parte cum evoluează lucrările în subteran.

Virgil Nanu, director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova: ”Acum trebuie să intervină proiectanții să analizeze aceste studii geotehnice și în funcție de rezultatul studiilor să vină cu propunerile care se care se impun în această zonă.”

Experții urmează să stabilească dacă structura de rezistență a clădirilor din apropierea craterului a fost sau nu afectată. La doar câțiva metri de groapă sunt două blocuri, clădirea ANAF, dar și sediul poliției din Slănic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE