Ministerul Apărării Naționale a trimis către Parlament un proiect de lege care prevede donarea către Ucraina a unui sistem de rachete sol-aer Patriot. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat donația într-o ședință care a avut loc în luna iunie.
Sistemul Patriot din România, în drum spre Ucraina
Achiziționarea unui alt sistem Patriot nu va implica niciun cost pentru România. Cu toate acestea, recepția noului sistem, va avea un cost estimat de aproximativ 60 de milioane de dolari, reprezentând cheltuieli logistice, taxe și comisioane. Această sumă va fi suportată din bugetul MApN.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, i-a îndemnat săptămâna aceasta pe partenerii străini, printre care și România, să nu întârzie furnizarea sistemelor de apărare aeriană Patriot promise. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut și votat de Parlament în sesiune de toamnă, care începe pe 2 septembrie.
România ar urma să aibă șapte sisteme Patriot, pentru apărare aeriană. Patru dintre ele sunt deja în România, însă doar două sunt operaționale, iar unul va merge în Ucraina. Aceste sisteme Patriot ajung în țară prin legea 222 din 2017. Pentru donarea acestui sistem, va fi modificată legea.