Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șeful NATO anunță cum se poate opri războiul din Ucraina: Numai ucrainenii pot decide când există condiţiile

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat joi că numai Ucraina poate hotărî când sunt întrunite condițiile pentru a începe negocierile de pace în urma invaziei ruse pe care președintele Vladimir Putin a ordonat-o începând din 24 februarie 2022.

De altfel, șeful NATO a subliniat că poziția Alianței Nord-Atlantice rămâne neschimbată, după declarațiile făcute săptămâna aceasta de șeful de cabinet al lui Stoltenberg, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

”Ucrainenii, şi numai ucrainenii, sunt cei care pot decide când există condiţiile necesare pentru negocieri şi pot decide la masa negocierilor care este soluţia acceptabilă", a afirmat Jens Stoltenberg, în orașul norvegian Arendal, potrivit sursei citate.

Șeful Alianței Nord-Atlantice a amintit că rolul NATO este acela de a sprijini Ucraina.-

Declarația șefului de cabinet al lui Stoltenberg care a stârnit controverse despre războiul din Ucraina

Declarația secretarului general al NATO vine în contextul în care Stian Jenssen, şeful său de cabinet, a afirmat marți că Ucraina ar putea, în cele din urmă, să cedeze Rusiei o parte din teritoriul său pentru a pune capăt războiului.

Ulterior, Jenssen a afirmat că regretă declaraţiile sale.

"Mesajul lui Jenssen, care este şi mesajul meu principal şi care este şi principalul mesaj al NATO, este în primul rând că politica NATO este neschimbată - sprijinim Ucraina", a mai spus Stoltenberg.

La summitul din luna iulie, NATO a reiterat că va menține invitația pentru ca Ucraina să se alăture Alianței atunci când ”membrii vor fi de acord şi vor fi îndeplinite condiţiile", iar oficialii de la Kiev au dreptul de a-şi alege propria cale, independent de Rusia.

În schimb, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că deşi rezultatul summitului NATO din iulie a fost unul bun, ideal ar fi fost dacă Kievul ar fi primit o invitaţie directă de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE