Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Secretarul general al ONU denunţă o „escaladare inacceptabilă a războiului” din Ucraina

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat luni, potrivit purtătorului său de cuvânt, „o escaladare inacceptabilă a războiului” în Ucraina după sângeroasele bombardamente de luni, de o amploare fără precedent de luni de zile, care au lovit Kievul şi alte oraşe ucrainene, potrivit AFP, Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Guterres „este profund şocat” de aceste atacuri cele mai masive ale Rusiei de la începutul războiului în Ucraina, a indicat într-un comunicat purtătorul său de cuvânt Stephane Dujarric, apreciind că ele constituie „o nouă escaladare inacceptabilă a războiului” pentru care civilii „plătesc cel mai mare preţ”.

ONU a denunţat bombardamentele, care au provocat pagube semnificative în zonele civile şi au făcut zeci de morţi şi de răniţi.

Bilanțul atacurilor

Potrivit unui bilanţ provizoriu al autorităţilor ucrainene, atacurile s-au soldat cu zece morţi şi 60 de răniţi, conform EFE.

Într-o primă analiza, serviciile umanitare ale ONU au semnalat că, pe lângă numeroasele victime civile, au fost avariate infrastructuri esenţiale în mai multe regiuni, inclusiv la Kiev.

Ca urmare a bombardamentelor, şcolile din toată ţara au fost închise, iar sute de mii de familii au rămas fără electricitate, indică Naţiunile Unite, adăugând că serviciile de alimentare cu apă şi de telecomunicaţii au fost, de asemenea, afectate în unele zone ale Ucrainei.

ONU a afirmat că acest val de atacuri ruseşti a avut un impact şi asupra operaţiunilor umanitare pe care ea le desfăşoară în Ucraina, îngreunând transportul de ajutoare în estul ţării, unde exista o populaţie care are „nevoie disperată de asistenţă”.

Rusia a prezentat bombardamentele de luni împotriva oraşelor ucrainene ca răspuns la atacul comis în weekend împotriva podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea (anexată de Moscova în 2014) de teritoriul rus, pe care Kremlinul l-a atribuit serviciilor secrete ucrainene.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat că va lansa alte astfel de atacuri dacă Kievul va efectua „atentate teroriste” majore pe teritoriul Rusiei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE