Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Secretarul de stat al SUA, întâlnire cu omologul său chinez în contextul provocărilor la adresa Taiwanului

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avut o întrevedere sâmbătă, pe insula indoneziană Bali, cu omologul său chinez Wang Yi şi a calificat discuţiile avute drept „utile, sincere şi constructive”, dar a lansat şi un avertisment Beijingului în privinţa Taiwanului, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În pofida complexităţii relaţiilor noastre, pot să spun cu o anumită încredere că delegaţiile noastre au găsit discuţiile de astăzi utile, sincere şi constructive”, a declarat Blinken după cinci ore de discuţii cu Wang, a doua zi după o reuniune a şefilor diplomaţiilor G20 din Bali.

„Am exprimat profundele preocupări ale SUA privind retorica şi activităţile din ce în ce mai provocatoare ale Beijingului cu privire la Taiwan şi importanţa vitală a menţinerii păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”, a adăugat totuşi Biden.

SUA sunt îngrijorate de presiunea militară sporită a Beijingului din ultimii ani asupra Taiwanului, insula de democraţie pe care China o consideră o parte a teritoriului său şi pe care a jurat să o recucerească într-o zi.

Antony Blinken i-a cerut, de asemenea, omologului său chinez, ca ţara sa să se delimiteze faţă de Moscova şi să condamne „agresiunea rusă” asupra Ucrainei.

„Este cu adevărat momentul în care trebuie să ne ridicăm cu toţii, cum au făcut-o ţările G20 una după alta, pentru a condamna agresiunea şi a cere, între altele, ca Rusia să autorizeze accesul proviziilor alimentare blocate în Ucraina”, a declarat Blinken.

El a spus că nu a perceput „niciun semn” de cooperare din partea Rusiei.

În ajun, ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov a plecat de la reuniunea cu omologii săi din G20 după ce s-a confruntat cu un torent de critici privind invazia rusă din Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE