Agricultorii din nordul Italiei, care trăiesc și lucrează în zona bazinului râului Po, sunt nevoiți să găsească soluții în fața secetei. Din cauza schimbărilor climatice, lipsa precipitațiilor este din ce în ce mai frecventă.
Râul Po este cel mai lung din Italia și unul dintre cele mai importante in Europa. Acesta străbate nordul Italiei de la vest la est pe o lungime de peste 600 de kilometri. De câțiva ani încoace, seceta a transformat râul Po, care se varsă în Marea Adriatică, într-un pârâu. Lipsa apei, tipică pentru perioada de vară, a devenit o priveliște obișnuită, chiar și în primele luni ale anului.
Luigi Bisi, Președintele Consorțiului pentru Gospodărirea Apelor, Piacenza: Ne aflăm, de fapt, pe albia râului Po. Suntem în martie: în mod normal, primăvara, nivelul apei aici ar depăși înălțimea noastră, din cauza topirii zăpezii. În schimb, noi suntem aici și albia râului Po este practic uscată.
În această perioadă, debitul standard al râului ar trebui să fie de o mie de metri cubi pe secundă, însă în prezent este de doar 300 de metri. Acesta este un record istoric negativ extrem de îngrijorător, spun specialiștii.
Uriașul bazin hidrografic al râului Po, cu o suprafață de aproximativ 71.000 de kilometri pătrați, furnizează apă pentru irigarea culturilor. În plus, debitul ajută și la producția de electricitate, pentru locuitorii din aceste regiuni.
Giampiero Silva, Fermier: Nu a mai plouat de un an sau chiar mai mult. În momentul de față, pregătim culturi pentru vara viitoare. Însă, din moment ce nu avem apă, nu ne putem gândi să cultivăm, să semănăm sau să replantăm roșii, așa cum facem, în mod normal, pentru că nu avem apă și nu putem planifica.
Barajul Molato este situat în amonte de pârâul Tidone, unul dintre afluenții Po. În acest an, acesta a atins recordul negativ de acumulare: 12% din capacitatea barajului, cel mai mic din ultimii 10 ani. Anul trecut a fost de 30%.
Luigi Bisi, Președintele Consorțiului pentru Gospodărirea Apelor, Piacenza: Barajul plin ar atinge nivelul acelor guri uriașe de acolo. Astăzi, acolo unde ne aflăm noi, ar fi cel puțin 5, 6, 10 metri de apă deasupra noastră. Suntem la jumătatea lunii martie și, de obicei, până la această dată, barajul ar fi plin și, uneori, am lăsă să se scurgă și o parte din apă.
Imaginea solului arid al râului a devenit obișnuită și în sezonul de iarnă.
