Ideea după care Polonia se ghidează în cele șase luni cât deține președinția Consiliului Uniunii Europene este o mai bună securitate în spațiul comunitar. Într-o perioadă marcată de probleme economice și cu un război la graniță, Varșovia are o agendă ambițioasă. Punctele principale în atenție sunt energia, apărarea, politicile externe și securitatea economică.
Sunt șapte domenii pe care Polonia le-a identificat drept vulnerabile și pe care le va aborda cu mare atenție în vreme ce conduce Uniunea Europeană. Sub sloganul „Securitate, Europa!”, președinția poloneză va sprijini activitățile de consolidare a securității europene în toate dimensiunile sale. Este vorba de cea externă, internă, informațională, securitatea economică și energetică, dar și cele alimentară și de sănătate.
Pavel Soloch, ambasadorul Poloniei în România: „Polonia preia președinția într-un moment de mare incertitudine și îngrijorare. Încă ne luptăm cu consecințele agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei, atacurile hibride și tensiunile geopolitice. Cu toate acestea, există mai multe provocări. Criza financiară, criza terorismului, criza migrației. Pentru Europa, acesta este momentul încercării și al deciziei. Avem nevoie de unitatea UE pentru a ne apăra valorile precum democrația, libertatea și statul de drept. Dar, mai presus de toate, avem nevoie de unitate pentru a ne construi securitatea comună.”
Colaborare strânsă cu SUA și NATO
Pentru Polonia și liderii săi politici, întărirea securității în toate dimensiunile ei scopul tuturor acțiunilor comune, o temă foarte importantă odată cu sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, formarea noii Comisii Europene și războiul în curs din Ucraina. O parte dintre probleme pot fi rezolvate în interiorul Uniunii, dar în alte câteva, vitale, contează foarte mult o strânsă colaborare cu noua administrație de la Washington. Și asta pentru că la graniță există o Rusie agresivă și revanșardă.
Pavel Soloch, ambasadorul Poloniei în România: „Este datoria noastră comună să menținem legăturile transatlantice cât mai puternice posibil. În recentul său discurs în Parlamentul European, premierul polonez Donald Tusk a declarat că în ceea ce privește cooperarea în materie de securitate dintre Europa, SUA, Canada, NATO în totalitate, trebuie nu doar să vorbim pe o singură voce, ci trebuie să luăm măsuri specifice. Acum depinde de noi să acționăm.”
Prezent la ceremonia de la București de lansare a președinției poloneze a Uniunii Europene, ministrul de externe Emil Hurezeanu a întărit declarațiile ambasadorului Varșoviei, vorbind de ținte comune și căi de acțiune similare. Șeful diplomației române a ținut să să sublinieze nevoia unei apropieri și mai mari de Statele Unite ținând cont de pericolul iscat de o Rusie care a invadat Ucraina.
Emil Hurezeanu, ministrul de Externe al României: „Deoarece abordăm securitatea, permiteți-mi să subliniez, inclusiv în contextul recentei schimbări de administrație din SUA, importanța menținerii unei relații transatlantice puternice și a unei cooperări transatlantice strânse pentru securitatea regiunii noastre. În vremuri ca aceasta, marcate de multe incertitudini, consolidarea legăturii transatlantice ar trebui să fie una dintre principalele noastre priorități. România sprijină pe deplin o astfel de abordare.”
Polonia a preluat la începutul anului președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene pentru șase luni, până la început de iulie. Varșovia deține funcția pentru a doua oară. Anterior, Polonia a fost la cârma Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2011.