Preşedintele rus a avertizat joi că Rusia va fi nevoită să crească productivitatea muncii sau să importe forţă de muncă, din cauza crizei demografice legate de îmbătrânirea populaţiei, transmite agenţia EFE.
"Nu avem multe opţiuni: avem nevoie să aducem forţă de muncă din străinătate sau să creştem productivitatea muncii", a indicat liderul de la Kremlin într-o intervenţie la al XII-lea Congres al Federaţiei Sindicatelor Independente din Rusia.
Ţinând cont de provocările demografice, "în anii următori economia rusă va experimenta o mare nevoie, inclusiv o criză, de forţă de muncă", anticipează Putin.
În timp ce companiile ruse deja se plâng că nu găsesc lucrători, autorităţile au înăsprit măsurile împotriva imigraţiei ilegale, mai ales după atacul terorist comis de patru tadjici pe 22 martie în sala de concerte Crocus City Hall din Moscova, soldat cu cel puţin 144 de morţi şi peste 500 de răniţi.
Import de forță de muncă sau creștere a productivității
Preşedintele rus le-a cerut în aceeaşi intervenţie sindicatelor să exercite presiuni asupra oamenilor de afaceri pentru a moderniza producţia şi a implementa noi tehnologii, fără a se teme că de aici ar putea rezulta şomaj, cererea de forţă de muncă fiind suficientă pentru a absorbi oferta creată astfel. "Nu trebuie să ne temem de o eliberare excesivă a forţei de muncă. În realitate nici nu avem şomaj. Nu aceasta este ameninţarea", a explicat el, precizând că rata şomajului acum în Rusia este la un minim istoric, undeva sub 3%.
Putin a anunţat în intervenţia sa că urmează să fie semnat curând un acord între guvern, patronate şi sindicate, ce va avea ca priorităţi acoperirea nevoii de forţă de muncă, dezvoltarea mecanismelor de formare profesională şi protecţia socială a lucrătorilor.
Pe lângă îmbătrânirea populaţiei, la criza de forţă de muncă din Rusia contribuie în prezent şi mobilizarea a sute de mii de soldaţi care au fost scoşi din activitatea profesională pentru războiul din Ucraina, precum şi creşterea producţiei militare spre care au fost redirecţionaţi lucrători din alte sectoare.