Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia şi China duc campanii de destabilizare, avertizează secretarul general al NATO

Rusia şi China încearcă să destabilizeze NATO prin acte de sabotaj şi atacuri cibernetice, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează dpa.

Rutte a spus că "escaladarea campaniei de acţiuni ostile a Rusiei împotriva ţărilor NATO" va necesita ca Alianţa să împărtăşească mai bine informaţii pentru a coordona apărarea infrastructurii critice.

Escaladarea atacurilor rusești și răspunsul NATO

Miniştrii de externe ai NATO se află la Bruxelles pentru o a doua zi de întâlniri la sediul Alianţei, care au în prim-planul agendei atacurile hibride ale Rusiei şi Chinei.

Ministrul ceh de externe Jan Lipavsky a spus că au existat 500 de incidente suspecte în Europa în 2024 şi că aproape 100 dintre ele pot fi atribuite Rusiei.

NATO trebuie să trimită un semnal puternic Moscovei că astfel de activităţi nu vor fi tolerate, a spus Lipavsky. "Este foarte periculos", a subliniat el.

Un oficial NATO de rang înalt a declarat pe marginea reuniunii miniştrilor de externe că Alianţa se teme de noi acţiuni grave de sabotaj şi atacuri cibernetice pe teritoriul său.

Oficialul a spus că Rusia în special pare să devină mai dispusă să pună vieţi în pericol prin sabotaje în ţările membre NATO.

China și alte state implicate în atacuri cibernetice

China, Iranul şi Coreea de Nord sunt de asemenea active în astfel de atacuri cibernetice, a spus oficialul citat. Beijingul, la fel ca şi Moscova, poartă o campanie de răspândire de malware (software conceput conceput să provoace perturbarea unui computer, server sau reţele în scopul unor beneficii ilicite - n.r.), a explicat el.

Scopul este de a desfăşura activităţi de spionaj, dar şi de a avea capacitatea de a provoca perturbări în eventualitatea unor tensiuni în creştere. Rusia se concentrează asupra infrastructurii critice şi în special asupra sistemelor de control industriale, a spus oficialul NATO.

El a dat un exemplu de atac major - comis probabil de Iran - asupra ţării membre Albania, în urma căruia sistemul său de control al frontierelor a fost paralizat.

De asemenea, au fost publicate online documente ale Ministerului de Interne, inclusiv ale poliţiei, mailuri schimbate între poliţişti, identitatea unor martori secreţi şi dosare ale Interpol, a explicat oficialul NATO.

Ministrul de externe german Annalena Baerbock a cerut NATO să intensifice protejarea infrastructurii critice, precum cabluri de telecomunicaţii marine şi conducte, prin efectuarea de misiuni de patrulare suplimentare şi intensificarea schimbului de informaţii.

Înainte de începutul întâlnirii, Annalena Baerbock a afirmat că Marea Baltică este o zonă de prioritate în care monitorizarea şi eforturile de cooperare ale NATO trebuie intensificate.

Ministrul de externe german a menţionat de asemenea perturbarea semnalului GPS drept un alt exemplu al activităţilor hibride ale Rusiei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE