Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia nu vrea negocieri, ci să prelungească războiul până în 2027, afirmă șeful Centrului de combatere a dezinformării din Ucraina

Şeful Centrului de combatere a dezinformării din Ucraina, Andrii Kovalenko, susţine că Rusia acumulează resurse militare pentru a prelungi războiul început acum aproape trei ani până în 2027, potrivit EFE.

Kovalenko, a cărui instituţie este ataşată Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a declarat sâmbătă pentru postul de televiziune Espreso că "Rusia nu caută negocieri serioase".

„Analizez nu doar declaraţiile (preşedintelui rus Vladimir) Putin, ci şi activitatea complexului militar-industrial rus, potenţialul economic şi accentul pus pe apărare şi continuare a unui război intens pe tot parcursul anului 2025, precum şi încercarea de a acumula resurse şi de a le distribui într-un mod care să le permită să lupte până în 2027", a explicat el.

Rusia vrea negocieri fără Ucraina

Potrivit acestuia, Rusia vrea ca orice negocieri de încetare a focului să se desfăşoare fără Ucraina.

„Cei de la Moscova s-au gândit că aceasta va funcţiona cu (preşedintele ales) Donald Trump. Lui Putin nu-i place, din câte se vede, poziţia lui Volodimir Zelenski, aşa că încearcă să negocieze fără el", a spus Kovalenko.

În opinia sa, ruşii fac tot posibilul pentru a submina procesul care ar putea duce la negocieri şi pentru a da vina pe Ucraina pentru aceasta, pregătind în acelaşi timp resurse pentru continuarea războiului.

Mai mult, Putin încearcă să "impună" viitoarei echipe Trump ideea că Ucraina nu poate să facă parte din NATO şi pune sub semnul întrebării integrarea sa viitoare în Uniunea Europeană.

„Sper că aceste mişcări sunt anticipate nu doar de noi, ci şi de noua administraţie Donald Trump şi de Uniunea Europeană", a subliniat el.

Putin poate fi obligat să negocieze doar prin forţă

În opinia sa, Putin poate fi obligat să negocieze doar prin forţă şi prin aliaţii care susţin acţiunile Rusiei, în special China.

„Dacă China este atrasă în acest proces şi nu este de partea Rusiei, retorica rusă se va schimba, deoarece Moscova nu va putea menţine intensitatea războiului fără ajutor pentru eludarea sancţiunilor şi sprijinirea complexului militar-industrial", consideră responsabilul ucrainean.

Totuşi, a spus el, este important să vedem o poziţie fermă din partea Statelor Unite în duelul diplomatic cu Rusia.

„Sarcina noastră este să evităm manipulările cu ideea de garanţii de securitate pentru Rusia, asigurându-ne că aceste garanţii nu ne slăbesc integrarea europeană sau garanţiile de securitate. Acesta este un punct cheie pe care ruşii vor încerca să-l exploateze", a concluzionat Kovalenko.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE