Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Românul care oferă consultanță Administrației americane spune ce s-ar întâmpla cu Ucraina dacă Trump revine la putere: "El a fost primul care a trimis ucrainenilor rachete Stinger"

Războiul din Ucraina a depășit deja doi ani de la debut, însă situația de pe front nu a suferit schimbări majore. Ultimul progres a fost al rușilor, care au cucerit localitatea Avdiivka, însă cu un preț de cel puțin 16.000 de vieți, după cum spunea bloggerul Andrei Morozov, care s-a sinucis după această dezvăluire.

Însă această realizare a Rusiei, deși nu contează prea mult din punct de vedere strategic pentru ucraineni, a venit pe fondul lipsei de muniție a Ucrainei. Ajutorul americanilor este blocat, în continuare, în Congres.

De ce nu poate fi aplicat în Ucraina modelul celor două Corei

În aceste condiții, au existat voci care îndemnau la o eventuală negociere, iar sugestia era ca ucrainenii să le lase rușilor teritoriile pe care Kremlinul le-a cucerit până acum. Sau, altfel spus, după "modelul celor două Corei", așa cum s-a vehiculat.

Însă această soluție a fost demontată de românul care i-a oferit consultanță lui Donald Trump, Greg Scărlătoiu, director executiv, la Washington, al Comitetului pentru Drepturile Omului din Coreea de Nord.

Greg Scărlătoiu: "În Coreea de Nord nu există societate civilă. În Rusia sau în Belarus - și îi cunosc pe cei care sunt activi în drepturile omului, sunt disidenți - acolo există totuși o disidență, o altfel de tradiție.

În Coreea de Nord, ei nu au știut alt sistem politic decât unul represiv. 500 de ani de feudalism, după aceea 40 de ani (1905 - 1945) de ocupație imperială japoneză foarte brutală și imediat după eliberarea din 1945, prin victoria Americii, în războiul din Pacific, separarea celor două Corei, iar Coreea de Nord a intrat imediat sub cizma sovietică.

Kim Ir Sen a ajuns în Coreea de Nord într-o uniformă de ofițer sovietic. Au importat comunismul de sorginte sovietică, pe care Kim Ir Sen l-a adaptat și l-a transformat în această dinastie cleptocratică post-comunistă, post-industrială.

Este o idee îngrozitoare. Încă nu există o soluție coreeană. Cele două Corei sunt încă separate, dar drepturile omului în Coreea de Nord sunt încălcate nu flagrant, ci îngrozitor, deci este un regim care comite crime împotriva umanității, este o divizare a unui popor care a trăit împreună sub același sistem politic timp de 1000 de ani. Această divizare nu a fost rezultatul voinței poporului coreean.

Ucrainenii se luptă pe viață și pe moarte, s-au pierdut atâtea vieți, și-au apărat fiecare palmă de pământ pe care îl merită din plin. Ceea ce vor ucrainenii nu este divizarea țării. Divizarea pe modelul coreean nu ar face altceva decât să amâne o tragedie și mai mare care s-ar putea întâmpla în 3, 4, 5, 10 sau 50 de ani, ar fi un conflict înghețat care ar putea izbucni în orice moment. Nu ne trebuie așa ceva în Europa secolului XXI.

Ucrainenii sunt singurul popor european care își varsă sângele și mor pentru Uniunea Europeană. Orice decizie trebuie să fie conformă cu voința poporului ucrainean, care a făcut atâtea sacrificii. Deci aici nu pierdem vieți europene sau americane, tot ce ne trebuie este echipament, armament, muniție și își vor lupta războiul singuri.

Deci dacă mă întrebați pe mine ca pe un student, timp de 34 de ani, al peninsulei coreene, vă spun că aceasta este o idee cumplită. Această divizare pe modelul coreean nici măcar nu trebuie pusă în discuție."

Cum poate fi privită soarta Ucrainei dacă Trump devine președinte al SUA

Ucrainenii ar putea să nu mai vadă acel ajutor din partea SUA, după cum spun multe voci, care accentuează că, dacă Donald Trump revine la putere, situația ar fi și mai gravă.

Greg Scărlătoiu: "Ajutorul american sigur a ajuns, sub administrația Biden. Să nu uităm că Trump a fost primul care a trimis ucrainenilor rachete Stinger și alt armament critic, de mare importanță. Înainte primiseră rații de urgență și pături. Deci trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate.

Știm că administrația Biden a susținut efortul de război ucrainean și, în cazul lui Trump, nu trebuie să senzaționalizăm rezultatul alegerilor. Să nu uităm că Trump nu le spune membrilor NATO să se predea, cu arme și bagaje. Dimpotrivă, le spune să investească cu mult mai mult în apărare, în forțele armate, pentru a fi pregătiți să facă față provocării ce vine din est. Trebuie să fim optimiști."

Greg Scărlătoiu este un foarte bun cunoscător al situației din Coreea de Nord, prin natura funcției sale.

În februarie 2018, președintele de atunci al SUA, Donald Trump, a primit la Casa Albă opt dizidenţi nord-coreeni, iar organizarea acestei întâlniri a fost posibilă datorită românului Greg Scărlătoiu. Vizita celor opt disidenți nord-coreeni la Casa Albă a venit la doar câteva zile după ce Trump a criticat dur regimul lui Kim Jong-un, pentru că încalcă sistematic drepturile omului.

Organizația pe care o prezidează Greg Scărlătoiu este singura instituţie de cercetare din SUA dedicată exclusiv investigării situaţiei drepturilor omului din Coreea de Nord.

Greg Scărlătoiu, care este și profesor la o universitate din Coreea de Sud, a coordonat 20 de publicații HRNK despe situația drepturilor omului din Coreea de Nord și despre regimul de acolo.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE