Iohannis a afirmat, marţi, la dineul oferit în onoarea sa de preşedintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, că în acest moment este marcat "începutul unui nou capitol" în relaţia bilaterală a celor două ţări.
"Este începutul unui nou capitol în relaţiile noastre bilaterale construit pe prietenie adevărată şi consolidat de un Parteneriat Strategic puternic", a spus şeful statului.
El a subliniat că "România este membru-cheie UE şi NATO" şi a evidenţiat "complementaritatea" dintre cele două ţări.
"Împărtăşim valori fundamentale şi o viziune similară faţă de viitor, făcând cele două naţiuni parteneri apropiaţi", a mai spus Klaus Iohannis, vorbind despre semnarea Declaraţiei Comune privind consolidarea Parteneriatului Strategic România - Republica Coreea, un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani.
Parteneriat miliar între România și Coreea de Sud
Marţi au fost semnate mai multe documente de cooperare între cele două ţări, printre care şi un acord cooperare în domeniul apărării, potrivit căruia sunt facilitate procedurile de deschidere a unor birouri ale ataşaţilor militari, la Bucureşti şi Seul.
”Intenționăm să avanasăm cooperarea în domeniul apărării, inclisiv din perspectiva finailzării negocierilor parteneriatului de secruitate Uniunea Europeană-Republica Corea”, a declarat Klaus Iohannis.
De asemenea, au mai fost semnate documente de cooperare în domeniile Energiei, gestionării situaţiilor de urgenţă, ale culturii, mass-media, tineretului şi sportului.