Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Restricții de Ziua Ucrainei. Zelenski: Moscova ar putea începe procesul contra militarilor ucraineni capturați

În Ucraina sunt interzise adunările publice în perioada 22 – 25 august, ca urmare a informațiilor potrivit cărora Rusia ar putea să intensifice atacurile cu ocazia zilei naționale. Afirmația a fost făcută de Mihail Podoliak, consilier al președintelui Zelenski.

Posibil proces public de Ziua Ucrainei

Guvernatorul regional din Harkov a anunțat interdicția de a circula în locurile publice, din seara de 23 august până în dimineața de 25 august. Pe de altă parte, președintele Zelenski a spus că Rusia ar putea să înceapă procesul public împotriva soldaților ucraineni capturați în asediul de la Mariupol chiar pe 24 august. Ucraina sărbătorește 31 de ani de la independența față de URSS.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Dacă acest act incalificabil va avea loc, dacă cetățenii noștri vor fi puși în această situație, încălcând orice acord, orice reglementare internațională, atunci vorbim despre un abuz. Dacă se trece de această linie, nu va mai fi posibilă nicio negociere. Rusia se va retrage automat de la orice negociere. Nu vor mai exista discuții. Țara noastră a spus tot ce a avut de spus.”

Scholz: sancțiunile vor continua

Joe Biden, Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul britanic Boris Johnson au cerut trimiterea „rapidă” la fața locului a unei echipe de inspectori ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Scholz a declarat că Germania va continua să sprijine Ucraina. Vorbind la ziua anuală a porților deschise a Cancelariei germane, el a mai spus că sancțiunile împotriva Rusiei vor continua, până când un acord „echitabil” cu Ucraina va putea readuce pacea în țară.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: „Guvernul rus trebuie să înțeleagă că nu vă scăpa de sancțiuni pur și simplu așteptând până când circumstanțele se schimbă din nou. Acest lucru este posibil doar în contextul unui acord echitabil cu Ucraina. O situație pașnică vă putea avea loc atunci când Puțin și statul rus este pregătit să accepte acest lucru.”

Două activiste au protestat la evenimentul organizat de Cancelaria germană, cerând un embargo în ce privește importul de gaz din Rusia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE