Euronews România v-a invitat anul trecut, în preajma sărbătorilor pascale, să descoperim împreună două dintre cele mai sacre locuri pentru istoria creștinismului: Ierusalim, locul învierii și al înălțării domnului, și Betleem, locul nașterii acestuia. De data aceasta pașii ne poartă în Iordania, pentru cel de-al treilea loc sacru: locul unde Iisus Hristos a fost botezat.
Zona spre care ne deplasăm se numește Wadi Al-Kharrar și este o referire arabă pentru susurul pârâului care se varsă în râul Iordan. Sau, în termeni mai cunoscuți nouă, creștinilor, Betania de dincolo de Iordan.
Locul botezului lui Iisus se întinde pe o arie vastă.
Ne începem periplul pe dealul Sfântului Ilie. De ce aici? Pentru că aici a locuit unul dintre cele mai importante personaje biblice, omul pe care îl vedem în icoane în stânga lui Iisus: Sfântul Ioan Botezătorul. Cel care avea să-l boteze pe Iisus Hristos.
Ioan Botezătorul a locuit pe acest deal mai bine de 20 de ani, într-o grotă.
Zona este plină de tufișuri, de unde Ioan își procura hrana simplă și curată: lăcuste și miere de albine sălbatice.
Baker Abbadi, ghid local: "Suntem pe Dealul Profetului Ilie. De aici, Ilie a fost trimis la cer cu un car foc. Așa se spune în Vechiul Testament. În secolul al VIII-lea î.Hr., profetul Ilie a venit de pe celălalt mal al Iordanului, împreună cu profetul Elisei. A trecut râul Iordan, a ajuns în această zonă, apoi s-a ridicat la cer.
Acest deal este foarte important din cinci puncte de vedere.
În primul rând, profetul Ilie a fost trimis la cer cu carul de foc de aici. În al doilea rând, profetul Elisei a primit profeția pe acest deal. În al treilea rând, există aici o peșteră în care a trăit Ioan, iar Iisus Hristos l-a vizitat acolo de mai multe ori. În al patrulea rând, exista o mănăstire pe acest deal, prima mănăstire de la est de Iordan, au scris pelerinii creștini. Iar în al cincilea rând, avem elemente din frumosul stil iordanian folosit în perioada islamică."
Rămășițele de pe Dealul Profetului Ilie
Baker Abbadi, ghid local: "Există rămășițe ale unui vas de botez, folosit în trecut pentru a face botezuri în această zonă, și ale unei săli folosite pentru rugăciuni.
Arcadele sunt rămășițele unei biserici, din perioada bizantină, numită biserica cu arcade. Acum se numește biserica lui Ioan Paul al II-lea,în amintirea vizitei papei la locul botezului.
Ne vom continua drumul pentru a vedea peștera lui Ioan Botezătorul, unde a trăit. Vom mai vedea rămășițele unei mănăstiri, Rhetorius, despre care am spus că a fost prima de la est de râul Iordan. Acum, în această zonă, suntem exact în mijlocul Țării Sfinte, pentru că de aici până la Ierusalim
sunt cca 30 de kilometri. Iar de aici până la muntele Nebo, e aceeași distanță, deci suntem în mijlocul Țării Sfinte, așa a început pelerinajul de la Muntele Nebo la locul botezului și apoi la Ierusalim."
Peștera lui Ioan Botezătorul
Baker Abbadi, ghid local: "Aici a trăit în trecut Ioan Botezătorul, iar Iisus l-a vizitat de multe ori în peșteră.
Trebuie să o păstrăm, să o protejăm. Dacă lăsăm oamenii să coboare, o vor distruge.
La acea vreme, Iisus Hristos a venit și l-a vizitat pe Ioan Botezătorul aici. Într-una dintre acele dăți, l-a întâlnit pe Ioan Botezătorul jos la râu și a fost botezat de el.Când Iisus Hristos a venit aici, a rămas trei zile.
În prima zi l-a cunoscut pe Ioan, în a doua zi a fost botezat de către el, în a treia zi a început să postească și s-a întors pe Muntele Ispitei, în pustie. La câteva luni după botez, capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost tăiat în Machareus de către regele Irod."
În aceste bazine se aduna apa, considerată sfântă, din izvor, pe care Ioan o folosea pentru băut și pentru a-i boteza pe creștinii cărora astfel le erau iertate păcatele.
Coborâm apoi spre nivelul râului Iordan. Râul cu a cărui apă sfântă a fost botezat Iisus de către vărul său Ioan Botezătorul. Și în ziua de azi, oamenii vin aici sa se boteze.
Situl a intrat în patrimonul umanității în urmă cu zece ani și este protejat de UNESCO. Și l-am rugat pe unul dintre cei mai iubiți preoți locali, să ne povestească despre acest loc sacru.
Romanos Samawi, preot: "După cum știm, pentru cine vine în Țara Sfântă, este considerat cel mai important loc după acela unde a fost încoronarea lui Iisus. Este locul botezului lui Iisus sau Betania. Următorul loc este Biserica Învierii, pe locul unde Iisus Hristos a fost răstignit și după aceea a înviat. Acest râu există din cele mai vechi timpuri. Au numit Iordania de la numele acestui râu. Iordanul apare în Vechiul Testament și înainte i se spunea Yordan sau Ordan.
După botezul lui Iisus Hristos, acest râu este numit de creștini un râu sfânt, pentru că Iisus Hristos a binecuvântat toată apa râului Iordan."
Biserica Sfântului Ioan Botezătorul
La câțiva pași de râu este clădită o mică biserică, a sfântului Ioan Botezătorul. Părintele Romanos ne îndrumă mai departe spre acest loc.
Romanos Samawi, preot: "Locul a fost închis până la acordul de pace cu Israel, pentru că era zonă de graniță. Apoi după acord, a fost deschis și a revenit tot teritoriul Patriarhatului Greco-Ortodox. Este cea mai apropiată biserică de râul Iordan. Dacă intrăm veți vedea că e plină de picturi."
Romanos Samawi, preot: "Biserica Sf. Ioan Botezătorul este ridicată aici pentru a atesta zona Botezului, s-au găsit aici oseminte de la preoți și călugări care au trăit aici. Multora nici nu le știm numele."
Locul în care a fost botezat Iisus
Ne îndreptăm acum spre un alt loc sacru, cel în care Iisus s-a lepădat de veșminte și a primit botezul într-un jgheab care se păstrează aproape intact și până în ziua de astăzi.
Aici încă mai ajunge un mic părâu, care se aude susurând, alături de foșnetul frunzelor de măslini, în liniștea profundă care domnește asupra locului.
Dar lucrul important care s-a petrecut în această zonă a fost botezul lui Iisus.
Biserica Sf. Gheorghe din Madaba
A venit momentul să părăsim locul botezului și să ne îndreptăm spre alt loc important de pelerinaj și de o importanță covârșitoare pentru istoria acestei zone. Mergem spre Madaba, prin deșert, câteva zeci de kilometri. Pentru că aici, în acest mic orășel iordanian se află singura biserică ortodoxă din zona, biserica Sf. Gheorghe.
Biserica adăpostește cel mai vechi mozaic din Orientul Mijlociu, aflat chiar pe podeaua bisericii și care datează din secolul VI. Mozaicul redă singura hartă a pământului sfânt și a ajutat la descoperirea multor locuri sacre din Betania.
Muntele Nebo
A venit momentul să ne îndreptăm pașii și spre ultimul loc sacru al periplului nostru iordanian: Muntele Nebo. Unul dintre cele mai importante obiective turistice și religioase, atât pentru creștini cât și pentru musulmani, pentru că aici este locul unde profetului Moise i s-a arătat în zare Țara Sfântă. Pământul Făgăduinței. Locul unde nu a fost lăsat să ajungă niciodată.
Urcăm la aproape 1.000 de metri, pe un munte arid, fără vegetație unde doar păstorii pot înțelege minunea prin care caprele găsesc câteva frunzulițe verzi. Este locul în care profetul Moise și-a găsit sfârșitul, la 120 de ani.
Pe vârful muntelui, se află o mică biserică închinată profetului Moise. Ea a fost ridicată pe locul unei vechi biserici, ridicate în anul 394.
Părăsim zona parcă apăsați de greutatea semnificației și importanței locurilor sacre vizitate. Lăsăm în urmă oameni plini de speranță, credincioși care lasă lacrimi și dragoste și care pleacă de aici plini de speranța că undeva sus veghează cineva care acum două milenii pășea pe aceste locuri devenite sfinte.