Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Raed Arafat, despre cât de pregătite sunt spitalele pentru un blackout în România: „Nu s-au primit încă sesizări că ar fi probleme grave”

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a solicitat prefecturilor ca în cadrul şedințelor de CJSU să verifice spitalele și alte instituţii sau entităţi, dacă sunt pregătite pentru o pană de curent majoră.

Raed Arafat spune că în urma primelor analize, nu a fost primită încă o sesizare cu privire la apariția unor probleme majore, însă dacă vor exista astfel de situații se vor găsi soluții.

„Se lucrează acum pe tema unor rapoarte. Nu s-au primit încă sesizări că ar fi probleme grave, adică undeva unde trebuie să fie generator funcțional, unde să fie probleme, dar colegii fac această analiză și clar că o să venim și cu concluziile ei și dacă sunt probleme să venim cu soluții.

Orice spital are nevoie de generator. În mod normal, generatorul la spital este o obligativitate, pentru că nu știm când cade curentul în spital. Nu poți să fii cu secția de Terapie Intensivă cu sală de operație și urgență fără un back-up de sursă energetică. Spitalele trebuie să aibă generatoare care să intre automat în lucru când e o pană de curent și să funcționeze pe secțiile critice.

Toate prefecturile trebuiau să verifice toate aceste entități din județe. Sunt județe care au două spitalele, altele câte cinci spitale.

În mod normal, o să avem o informare cu privire la această situație. Noi avem mai multe analize pe care le facem, una e pe generatoare, alta e cu privire la căile de acces în noile cartiere pentru mașinile de pompieri, noi am cerut la nivel de țară să se facă această analiză.

Din primele date pe care le-am văzut, toate județele au aceste probleme într-un cartier, inclusiv București, iar în unele situații nu s-a respectat baza lățimii unei străzi, nu s-au respectat anumite reguli în construcții unde trebuie să fie acces pe două fațade a clădirii pentru mașinile de pompieri.”, a spus Raed Arafat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE