Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Qatar 2022: Patru argentinieni au parcurs în șase luni zece mii de kilometri pe bicicletă, pentru Campionatul Mondial

Primii fani au ajuns deja în Qatar pentru Campionatul Mondial. Este și cazul a patru argentinieni care au parcurs zece mii de kilometri pe bicicletă. Aventura cicliștilor a început în Africa de Sud și a durat aproape șase luni. Argentina este una dintre favoritele la câștigarea titlului mondial, alături de Brazilia și Franța. După 177 de zile pe bicicletă, cei patru sportivi au fost primiți cu urale la Doha.

„Suntem foarte, foarte fericiți pentru că a fost obiectivul nostru să călătorim 10.000 de km și să fim prezenți la Cupa Mondială,” a declarat Silvio Gatti, ciclist argentinian.

„Cea mai mare provocare a fost pe final, să traversăm Deșertul Arabiei. A trebuit să călătorim 2.000 de km. Am făcut în jur de 150 de km pe zi. Ne trezeam, mâncam micul dejun și plecam la drum,” a declarat Matias Villarruel Vercesi, ciclist argentinian.

Cicliștii au călătorit și la alte evenimente

Cei patru cicliști nu sunt la prima aventură de acest gen. Au călătorit pe biciclete și la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, dar și la Campionatul Mondial din Rusia, în 2018. Acum, fanii argentinieni, dar și foștii fotbaliști, speră într-un succes istoric al naționalei conduse din teren de Leo Messi.

„Avem așteptări mari pentru că au trecut multe meciuri de când nu am mai pierdut, am câștigat Copa America, apoi Finalissima, așa că avem așteptări dintre cele mai mari. Dar un Campionat Mondial este foarte dificil și o singură echipă se poate impune. Argentina are o șansă să câștige, dar știm că este foarte greu,” a declarat Gonzalo Higuain, fotbalist argentinian.

Pe lângă Messi, din lotul Argentinei pentru Qatar fac parte alți jucători de top. Printre ei, Angel di Maria, Lautaro Martinez și Paulo Dybala. Argentina face parte din grupa C, alături de Arabia Saudită, Mexic și Polonia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE