Președintele rus Vladimir Putin vrea negocieri pentru încetarea războiului din Ucraina, dar spune că nu va discuta cu Volodimir Zelenski. Liderul de la Kremlin susține că președintele ucrainean este ilegitim. La rândul său, Zelenski îl acuză pe Putin „ de trucuri cinice” pentru a prelungi războiul și că Moscova trebuie forțată ca să accepte pacea.
Într-un interviu pentru televiziunea de stat, Vladimir Putin a spus că este pregătit pentru negocieri cu reprezentanții Ucrainei și a acuzat Kievul că nu dorește să soluționeze problemele juridice care împiedică discuțiile. Liderul de la Kremlin a mai precizat că Ucraina nu ar rezista mai mult de două luni dacă Occidentul ar opri ajutoarele militare.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Se poate negocia cu oricine, dar în condițiile nelegitimității sale ( a lui V. Zelenski). El nu are dreptul să semneze ceva. Dar dacă el vrea să participe la negocieri, voi desemna oameni care vor negocia cu el. Problema este în semnarea finală a documentelor.
Este o chestiune foarte serioasă care ar trebui să garanteze securitatea atât a Ucrainei, cât și a Rusiei, pentru o perspectivă istorică pe termen lung, serioasă. Și nu poate exista nicio greșeală, niciun punct slab. Totul trebuie să fie în strictă conformitate cu Constituția Ucrainei. Președintele Ucrainei, chiar și în timpul stării de război, nu are dreptul de a-și extinde puterile.”
Volodimir Zelenski: „O pace reală este posibilă doar dacă vom forța Rusia să o accepte”
Președintele Ucrainei a reacționat imediat la declarațiile lui Vladimir Putin și a spus că acesta se teme de negocieri și face tot posibilul pentru a prelungi războiul.
„Fiecare mișcare a sa, toate trucurile sale cinice sunt menite de a transforma războiul în unul fără sfârșit. Acum vedem că este posibil să ajungem la o pace reală, dar Putin este cel care face totul pentru a continua să ucidă la scară largă. O pace reală este posibilă doar dacă vom forța Rusia să o accepte”, a scris Zelenski pe conturile sale de pe rețelele de socializare.
Recent, președintele SUA Donald Trump a avertizat Rusia că riscă taxe și impozite enorme dacă nu va accepta negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina. Liderul de la Casa Albă a spus că pregătește o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre un posibil armistițiu.
Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că este dispus să negocieze cu Rusia. Pe 24 februarie se vor face trei ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina.