Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, vrea ca președintele american Donald Trump să recunoască în mod oficial în componența Rusiei cele patru provincii ucrainene și peninsula Crimeea pe care le revendică Moscova, relatează publicația rusă Kommersant, citată de agenția Reuters.
Sursele citate de Kommersant au participat marți la un forum de afaceri la care a fost prezent și președintele Putin, înaintea convorbirii telefonice purtate cu Donald Trump în aceeași zi. Publicația rusă precizează că Putin vrea ca SUA să recunoască oficial că peninsula Crimeea, ocupată și anexată de Rusia în 2014, și provinciile ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson sunt parte a Rusiei.
În schimbul acestei recunoașteri, și dacă aceasta „se întâmplă în viitorul apropiat”, liderul rus se angajează să nu revendice Odesa sau vreo altă regiune ucraineană, conform Agerpres.
Putin ar vrea ca patru provincii ucrainene să facă parte din Rusia, însă nu le controlează complet
Dintre cele patru provincii ucrainene, anexate de Rusia pe hârtie, doar Lugansk se află sub controlul aproape complet al Armatei ruse. În schimb, în celelalte trei, Donețk, Zaporojie și Herson, militarii ucraineni controlează între o cincime și o treime din teritoriu, probabil chiar mai mult în provincia Herson, din sudul țării. În noiembrie 2022, militarii ruși s-au retras din nordul acestei regiuni, dincolo de fluviul Nipru, în timp ce erau amenințați de o contraofensivă ucraineană majoră. Această contraofensivă a avut loc în vara anului 2023 în celelalte trei provincii, dar s-a încheiat cu un eșec pentru armata ucraineană, mai precizează sursa citată.
Întrebat despre intențiile președintelui rus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că ideea menționată de Kommersant nu a fost discutată de președinții Putin și Trump în convorbirea lor telefonică de marți.
Cei doi președinți au convenit în principal un armistițiu parțial în care Ucraina și Rusia să oprească reciproc timp de 30 de zile atacurile asupra infrastructurilor enegetice, precum și continuarea discuțiilor pentru un armistițiu general - deocamdată respins de Putin - și care în final să conducă la un acord de pace.