Vladimir Putin va convoca săptămâna aceasta ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Ultima ședință a Consiliului de Securitate s-a desfășurat pe 10 octombrie, în ziua bombardamentelor masive efectuate de armata rusă în Kiev, dar și alte orașe ucrainene.
Între timp, pe frontul din sud-est din Ucraina se dau lupte grele în regiunile Donețk și Luhansk, iar cel mai fierbinte punct este în apropierea orașului Bahmut. Totodată, administrația separatistă din Donețk a acuzat armata ucraineană de un atac cu rachete care a avariat clădirea primăriei din oraș. Potrivit autorităților separatiste, patru persoane au fost rănite.
În discursul său de noapte, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a recunoscut că punctele fierbinți din Donbas sunt în localitățile Soledar și Bakhmut. Potrivit lui Zelenski, pe front au fost aduși aproximativ 2.000 de mercenari eliberați din pușcăriile din Federația Rusă.
Bombardamente au fost și în regiunea rusă Belgorod, care se învecinează cu Ucraina. Administrația locală a anunțat că peste 20 de case au fost avariate.
Nu este pentru prima dată când orașul este atacat. Vineri, de exemplu, în urma unor bombardamente a fost distrusă o stație electrică, iar sâmbătă, pe un poligon de antrenament al persoanelor mobilizate, doi soldați au deschis focul asupra colegilor. Cel puțin 11 persoane au fost omorâte și mai multe rănite. Moscova a spus că este vorba de un atac terorist.
În orașul Izium, eliberat recent de armata ucraineană, mai mulți voluntari au adus ajutoare pentru populație - pachete cu alimente, inclusiv ciocolată, un adevărat lux, după mai multe luni de lipsuri.