Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect PE: Permis de conducere pentru SUV, de la 21 de ani

Europarlamentarul francez Karima Delli solicită introducerea unui nou permis de conducere pentru SUV-uri, autoturismele fiin oțintă a militanților pentru climă, din cauza poluării pe care o emit, dar și a pericolului care îl reprezintă pentru pietoni și bicicliști.

Potrivit Politico, vehiculele "nu doar că ocupă mai mult spațiu și sunt mai puțin eficiente din punct de vedere energetic, dar în ceea ce privește siguranța rutieră, ele sunt mai susceptibile de a fi supuse unor coliziuni decât autoturismele ușoare, cu consecințe mult mai grave", a scris în proiectul său de raport deputatul Verzilor, care conduce lucrările Parlamentului privind o reformă a normelor UE privind permisele de conducere.

Permisul B necesar în prezent pentru a conduce autoturisme și camionete "nu este complet adecvat pentru cele mai grele autoturisme", a argumentat ea.

În schimb, aceasta dorește un nou permis B+, care să se aplice mașinilor și camionetelor care cântăresc mai mult de 1,8 tone. Șoferii ar trebui să îl poată obține doar după o perioadă de probă de doi ani pentru un permis B normal și doar de la vârsta de 21 de ani.

Acest lucru i-ar forța pe șoferii unor SUV-uri grele populare să obțină permise actualizate.

Delli a adăugat că ar putea exista scutiri pentru scopuri profesionale sau speciale, cum ar fi vehiculele de urgență.

Propunerea sa include, de asemenea, un sistem de permise de conducere pe bază de puncte la nivelul UE, care ar ține evidența infracțiunilor rutiere și ar revoca sau suspenda permisele de la un anumit prag.

Un astfel de sistem "are potențialul de a reduce drastic numărul accidentelor și al deceselor de pe drumurile noastre", a scris deputatul.

Nu există niciun sistem la nivelul UE care să gestioneze punctele de penalizare și interdicțiile de conducere, deși pachetul de măsuri de siguranță rutieră al Comisiei din martie a inclus o propunere de descalificare a conducătorilor auto la nivelul UE pentru infracțiuni grave.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE