Un grup de profesori români a rămas blocat în Turcia, din cauza cutremurului de magnitudinea 7,7 care a provocat moartea a peste 2.300 de persoane. Iulia Sîrbu a declarat pentru Euronews România că vrea alături de colegii săi să se întoarcă în țară din orașul Adana, unde mai multe clădiri s-au prăbușit în urma seismului. Deocamdată, profesorii din Satu Mare spun că nu găsit niciun zbor sau vreun autobuz disponibil.
Iulia Sîrbu a ajuns duminică în Adana, în calitate de coordonator al unui program educațional „Erasmus”, alături de două profesoare din Satu Mare pentru un schimb de experiență la o școală parteneră. Luni dimineață, se aflau în camera de hotel în momentul în care s-a produs cutremurul puternic.
„S-a simțit îndelungat. S-a simțit destul de tare. (...) Din fericire pentru noi, hotelul în care stăm este un hotel de trei etaje. Ghinionul a fost că am fost cazate la etajul trei, la ultimul etaj. S-a simțit destul de tare.
Sunt de loc din Vrancea și sunt obișnuită cu cutremurele, dar față de ce am experimentat până acum acesta a fost destul de marcant.
Era în jur de 4:15 dimineața. Nu am realizat inițial ce se întâmplă. Când m-am trezit și mi-am dat seama că e cutremur, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă așez sub tocul ușii. Am bătut la ușa colegelor să iasă și ele din cameră și să se așeze sub tocul ușii. Am așteptat cu toții pe coridor să treacă ca să putem coborî”, a povestit Iulia Sîrbu, profesor din Satu Mare.
După ce s-a oprit cutremurul, oamenii cazați în hotel nu au mai intrat în camere, cel mai probabil, de teama producerii unei replici.
„După ce s-a oprit, am coborât și împreună cu toți ceilalți din hotel, am ieșit în curtea interioară a hotelului și am stat de atunci până la ora asta, nu a mai îndrăznit nimeni să meargă în camere. (...)
Din câte ne-au spus profesorii din Turcia care au fost cu noi toată ziua, am înțeles că în Adana au fost în jur de cinci sau șase clădiri care au fost distruse în totalitate.
Câteva dintre clădirile din jurul hotelului, am văzut, pentru că nu ne-am îndepărtat foarte tare de hotel. Se observă la bază crăpăturile. Sunt clădiri foarte înalte, de 10-15 etaje. Printr-o minune, hotelul în care stăm e de doar trei etaje”, a mai spus ea.
Orașul Adana, în care au rămas blocați profesorii români, se află la aproape 100 de kilometri de epicentrul seismului. Iulia Sîrbu a mai precizat a sunat la Consulatul României în Istanbul, însă i s-a transmis că există o „situație mai urgentă, cu un grup de elevi aflați mai aproape de epicentru (...) E vorba de copii”.
„Suntem foarte speriați și vrem să ajungem acasă (...) Am luat hotărârea să ne întoarcem. Nici celelalte școli partenere din Polonia și Grecia un vor rămâne. Încercăm să ne întoarcem cât de repede acasă.
Stăm la telefoane. Dăm telefoane la Turkish Airlines, să vedem dacă ne pot reemite biletele, să vedem când prindem un zbor. Deocamdată, autobuzele și trenurile sunt rezervate în totalitate. Avioanele, la fel. Cel puțin până miercuri nu sunt zboruri care pleacă din Adana”, a mai povestit ea.
Profesoara din Satu Mare a mai spus că nu a aflat despre cele două avioane trimise de autoritățile române spre Turcia cu ajutoare și despre posibilitatea de a fi preluate persoane cu aceste zboruri.
Studenții români aflați în Turcia vor fi repatriați
„Cei nouă studenți români și profesorul coordonator care au solicitat sprijinul statului român în urma cutremurului din Turcia vor fi repatriați astăzi, din dispoziția prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasada Romaniei in Turcia (Embassy of Romania to Turkey) la Ankara +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.Totodată, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.
Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania recomandă cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur să se informeze din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și să respecte instrucțiunile autorităților turce”, a anunțat Guvernul României.
Cel puțin 2.300 de persoane au murit în urma cutremurului puternic resimțit în Turcia și Siria. Potrivit autorităților turce, bilanțul deceselor a crescut la 1.498. De asemenea, oficialii sirieni au precizat că 810 oameni și-au pierdut viața din cauza seismului.