Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a estimat luni la peste 46.000 numărul crimelor de război comise de Rusia pe teritoriul Ucrainei de la începutul invaziei, pe 24 februarie, şi a insistat asupra creării unui tribunal internaţional special pentru anchetarea şi tragerea la răspundere a celor responsabili de agresiunea împotriva ţării sale, transmite Agerpres.
În cadrul unei conferinţe la Bruxelles, organizată de Centrul de Politică Europeană, Kostin a intervenit prin videoconferinţă pentru a actualiza datele colectate de autorităţile ucrainene privind crimele de război ruseşti, între care execuţii sumare, tortură, violenţă sexuală, deportări forţate sau bombardarea zonelor urbane, inclusiv şcoli, spitale sau case de locuit.
„Până în prezent, am documentat peste 46.000 de crime de război comise în contextul agresiunii ruse. Acestea au dus la moartea a 7.000 de persoane, între care 382 de copii”, a indicat procurorul ucrainean, care a precizat, însă, că această cifră nu ia în considerare „zecile de mii” de morţi în teritoriile ocupate, ca la Mariupol de exemplu.
Peste 40.000 de infrastructuri civile şi critice, distruse
Peste 40.000 de infrastructuri civile şi critice au fost distruse, a adăugat el.
„În pofida acestui fapt, instituţiile statului funcţionează în mod permanent. Chiar dacă avem multe lucruri pe ordinea de zi, investigarea şi urmărirea penală a crimelor rămâne prioritatea absolută a biroului nostru”, a explicat Kostin, care a indicat că, până în prezent, au fost investigate 320 de cazuri de crime de război, în care 160 de persoane, inclusiv 15 prizonieri de război ruşi, au fost oficial inculpaţi în calitate de suspecţi.
Pe de altă parte, premierul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat că înfiinţarea unei instanţe internaţionale care să judece aceste crime de război „ne va ajuta să-i aducem în faţa justiţiei pe cei mai înalţi oficiali din Rusia” şi pe „cei care au iniţiat această catastrofă şi tragedie, cel mai mare război în Europa de după cea de-a doua conflagraţie mondială”.
„Toate crimele trebuie să fie pedepsite”
„Toate crimele trebuie să fie pedepsite. Trebuie să-i pedepsim pe cei care au declanşat războiul, pe cei care au dat ordin să distrugă ţara şi poporul ucrainean. Mă refer desigur la autorităţile ruse”, a afirmat Şmîhal.
Prim-ministrul ucrainean a participat la conferinţa menţionată de la Bruxelles şi urma să aibă o întâlnire în cursul serii cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce discutase anterior cu şefa Parlamentului European, Roberta Metsola.
Metsola, la rândul său, a afirmat că legislativul european „va continua să fie unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai creării unui tribunal internaţional special pentru a-i aduce pe banca acuzaţilor pe Putin şi Lukaşenko, pe lideri politici şi militari ruşi, comandanţi şi soldaţi pentru actele lor de agresiune”.
„Suntem pregătiţi să oferim toate resursele umane şi bugetare necesare, precum şi sprijin administrativ, de investigare şi logistic în acest scop”, a promis Metsola.
Din martie, Parlamentul European a pus una din sălile sale la dispoziţia societăţii civile ucrainene la Bruxelles pentru organizarea de activităţi, unde de luni s-a deschis o expoziţie de fotografie despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina.