Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Problemele cu energia din Ucraina obligă statul să își închidă granițele cu România și Ungaria

Lipa energiei electrice, după bombardamentele masive lansate de Rusia, a obligat Ucraina să închidă punctele de trecere a frontierei cu România și Ungaria, potrivit Serviciului de Stat al Frontierelor din Ucraina, transmite EFE.

Serviciul Frontierelor a informat joi că posturile de control de la frontierele cu România şi Ungaria nu funcţionează, potrivit agenţiilor de presă ucrainene.

"Din cauza lipsei de electricitate, înregistrarea persoanelor şi vehiculelor nu se desfăşoară la punctul de control Solotvino (Slatina), la frontiera cu România, nici la posturile de control din Kosino (Koson) şi Dzvinkove, la frontiera cu Ungaria", a transmis SEF.

Atacul cu rachete la care a fost supusă miercuri Ucraina, care a afectat 16 regiuni din această ţară şi pe care Rusia l-a concentrat îndeosebi asupra infrastructurii energetice, a provocat o pană de curent de proporţii, care a afectat aproape întreaga ţară.

În fapt, capitala Kiev era în dimineaţa zilei de joi fără curent electric în 70% din locuinţe şi aprovizionarea cu apă potabilă se făcea doar parţial.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri noapte, după bombardamentele ruse, că situaţia din Kiev şi din alte oraşe ucrainene este "foarte dificilă" din cauza lipsei de curent şi că va dura ceva până va fi reluată alimentarea cu energie electrică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE