Prima promisiune de contract a Clubului FC Barcelona pentru Lionel Messi a fost semnată pe un şerveţel de hârtie. Se întâmpla în 2000, când fotbalistul avea 13 ani. Șervețelul o să fie scos la licitație, informează AFP, citată de Agerpres.
Prima promisiune de contract pentru Lionel Messi, semnată pe un şerveţel de hârtie, scoasă la licitație
Odată transferat la Inter Miami, echipa lui David Beckham, Lionel Messi a devenit, probabil, cel mai mare fotbalist care a jucat vreodată în America de Nord. Și este posibil, susțin unii specialiști, ca nimeni să nu egaleze vreodată acest statut.
Primul „contract” al lui Messi, semnat cu Barcelona în 2000 pe un șervețel de hârtie, va fi scos la licitație. Societatea Bonhams estimează că obiectul s-ar putea vinde cu mai mult de 635.000 dolari.
Messi avea 13 ani când a fost reperat de FC Barcelona, dar nu toată lumea era convinsă de la clubul catalan, iar mutarea sa în curtea grupării blaugrana a trenat, suscitând nerăbdarea tatălui jucătorului.
Întâlnirea a avut loc pe 14 decembrie 2000, într-un club de tenis din Barcelona, între directorul sportiv al clubului Carles Rexach şi agenţii Josep Minguella şi Horacio Gaggioli. Pentru a confirma interesul clubului, Carles Rexach a scris atunci cu cerneală albastră, pe şerveţel, că „acceptă, pe răspunderea sa şi în ciuda oricărei opinii divergente, să semneze cu Lionel Messi, cu condiţia să se respecte sumele convenite”, scrie Agerpers.
Un contract în format original avea să fie încheiat mai târziu, dar agentul Horacio Gaggioli a păstrat aproape 25 de ani acea mostră de acord iniţial, pe care a decis să o vândă la licitaţie.