Șoferii ar putea circula până la sfârșitul anului pe 82 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), între Buzău şi Focşani. Cel puțin asta promite premierul Marcel Ciolacu care susține că stadiul lucrărilor este foarte avansat pe mai multe tronsoane.
Marcel Ciolacu a efectuat miercuri o vizită de lucru, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe Autostrada A7, tronsonul Buzău-Focşani, zona Vadu Paşii, judeţul Buzău.
”Am o veste bună (...). Tocmai ce am circulat pe Autostrada Moldovei. În sfârşit, după 35 de ani nu mai vorbim nici de promisiuni, că se va întâmpla după nu ştiu cât timp, în cel mai scurt timp se va circula pe Autostrada Moldovei. Am mers cu domnul Grindeanu şi am văzut stadiul lucrărilor pe aproximativ 82 de kilometri din Autostrada Moldovei. Sunt patru tronsoane, tronsonul unu şi tronsonul doi au finalizare în contract anul acesta şi cu certitudine vor fi finalizate.
Şi mai rămân trei şi patru, unde stadiul este foarte avansat. Deci, vorbim de la Buzău la Focşani, deci aşa cum văd eu, cred că până la sfârşitul anului se va da drumul la circulaţie pentru aceşti 82 de kilometri. Şi vom vedea, de la Focşani încolo, ce se va mai întâmpla", a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Câți kilometri va avea Autostrada Moldovei
Șeful Executivului a precizat că progresele înregistrate în cazul proiectelor de infrastructură se datorează investiţiilor aprobate de actualul Cabinet anul acesta.
”Ca şi o comparaţie, că tot apar piţigoi din ăştia pe la televizor, pe timpul guvernului Cîţu-USR, Cîţu-Drulă parcă era, investiţiile erau la jumătatea investiţiilor de anul acesta. Cu alte cuvinte, Guvernul României, condus vremelnic de către mine, anul acesta are investiţii duble faţă de guvernul Cîţu-Drulă şi de trei ori mai mari faţă de celebrul guvern Orban-Orban, pentru că atunci a fost doar PNL-ul la guvernare ", a afirmat Ciolacu.
La rândul său, ministrul Transporturilor a afirmat că media de realizare a lucrărilor pe cele patru loturi ale A7, între Buzău şi Focşani, este de 82%.
”Sunt la 82%, medie, cele patru loturi dintre Buzău şi Focşani. Urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu constructorul, că lotul 1 şi lotul 2, adică de la Buzău la Râmnicu Sărat, mai puţin podul, şi lotul 4, cel din jurul Focşaniului, vor fi date în circulaţie undeva la jumătatea lunii octombrie. Diferenţa, adică podul de aici şi lotul 3, undeva pe finalul lunii noiembrie. Deci, aşa cum anunţa şi primul-ministru, se va circula pe cei 82 de kilometri în această toamnă între Buzău şi Focşani ", a afirmat Grindeanu, potrivit sursei citate.
Autostrada A7 Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani are o lungime de 319 kilometri, proiectul fiind divizat în patru secţiuni: Ploieşti - Buzău cu o lungime de 63,25 km; Buzău - Focşani cu o lungime de 82,44 km; Focşani - Bacău cu o lungime de 95,9 km; Bacău - Paşcani cu o lungime de 77,39 km.