Prima încărcătură autorizată de cereale ucrainene de la începutul războiului, pe 24 februarie, a ajuns marţi seară la Istanbul, relatează AFP.
Plecat de la Odesa, în sudul Ucrainei, luni dimineaţă, cu 26.000 de tone de porumb cu destinaţia Liban, Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra-Leone, urmează să petreacă noaptea la ancoră în largul coastelor Turciei şi va fi inspectat miercuri dimineaţă de o echipă internaţională la intrarea în Bosfor, a precizat Ministerul turc al Apărării, transmite Agerpres.
Este primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra pieţelor agricole.
Potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului, nava, de 186 de metri lungime, a ajuns la o distanţă la care putea fi zărită de pe coastă înainte de ora locală 19.00 (16.00 GMT).
Potrivit Ministerului Apărării, nava era aşteptată la "intrarea în Bosfor în jurul orei 21.00" (18.00 GMT).
Inspecţia, solicitată de Moscova, care voia să se asigure de natura încărcăturii, va fi "efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, apoi Rezoni îşi va continua drumul", a declarat miercuri presei amiralul turc Ozcab Altunbulak, şeful Centrului de coordonare comun (CCC), care supervizează operaţiunile.