Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Președintele Azerbaijanului spune, din nou, clar că rușii sunt vinovați pentru prăbușirea acelui avion: „Cerem pedepsirea responsabililor”

Relațiile dintre Rusia și Azerbaijan au devenit, din amicale, din ce în ce mai tensionate, după prăbușirea unui avion civil lângă Aktau, chiar pe 25 decembrie. Președintele Azerbaijanului, Ilham Aliyev, pune din nou presiune pe ruși și, în special, pe omologul său, Vladimir Putin, după ce apărarea antiaeriană a Rusiei a tras spre acel avion.

Președintele Azerbaijanului spune că rușii sunt vinovați pentru prăbușirea acelui avion

„Pot să spun cu încredere că vina pentru faptul că cetățeni azeri au murit în acest dezastru aparține reprezentanților Federației Ruse. Cerem dreptate, cerem pedepsirea celor responsabili, cerem transparență totală și comportament uman”, a spus Ilham Aliyev, în cadrul unei întâlniri cu membrii familiilor echipajului decedat în accidentul aviatic.

Până acum, președintele rus Vladimir Putin și-a cerut scuze într-o convorbire telefonică cu Alyiev și a recunoscut că „apărarea aeriană rusă era operațională” în acea zonă și exact în momentul prăbușirii avionului. Numai că el nu și-a asumat nicio responsabilitate efectivă pentru că avionul a fost doborât.

Această poziție fermă semnifică o ruptură în relația cordială dintre Rusia și Azerbaijan, mai ales că președintele Aliyev a preferat să nu se implice în niciun fel în problema războiului din Ucraina. Iar Azerbaijanul este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai rușilor din acea zonă a Caucazul de Sud. Ba mai mult, schimburile comerciale s-au amplificat după ce Uniunea Europeană a încercat să renunțe la gazul rusesc. Aceste schimburi comerciale s-au amplificat în special în cee ce provește combustibilii fosili.

Numai că scuzele lui Putin nu sunt suficiente, ceea ce a făcut ca Alyiev să aibă această reacție. El mai cerea ca Rusia să-și recunoască, în mod public și oficial, vinovăția și să despăgubească ztatul azer și rudele victimelor, ceea ce rușii nu au făcut. Ba chiar au spus, inițial, că incidentul ar fi putut fi provocat de un stol de păsări.

În plus, Alyiev spune că oficialii ruși încearcă „să mușamalizeze incidentul și să apere versiuni absurde”.

38 de persoane au murit și 29 au supraviețuit în accidentul aviatic de pe 25 decembrie. Cursa de linie a pornit de la Baku și avea destinația în Cecenia, la Groznîi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE