Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Presa suedeză: Kylian Mbappe ar fi vizat de o anchetă pentru „viol și agresiune sexuală”. Ce spune Parchetul din Stockholm

Kylian Mbappe este protagonist într-o anchetă a parchetului din Stockholm care vizează un dosar de „viol și agresiune sexuală”. Totul s-ar fi întâmplat după ce starul fotbalului francez a făcut o vizită în Suedia, săptămâna trecută.

Pe 10 octombrie, atacantul lui Real Madrid se afla în capitala Stockholm, alături de niște prieteni, printre care și fostul său coleg de la PSG, Nordi Mukiele. După ce au mâncat la un restaurant, aceștia au plecat la un club, unde s-au întâlnit cu alte persoane, conform publicației Aftonbladet, care susține că Mbappe ar fi comis un viol la hotelul în care a fost cazat două zile. Mbappe mai fusese în acel club și cu o seară înainte.

Poliția locală a primit o plângere de viol, pe 12 octombrie, din partea unei femei, care ar fi primit îngrijiri medicale, conform TV4 și care ar fi spus că Mbappe ar fi violat-o.

Mbappe, anchetat într-un caz de viol

"Sâmbătă și luni, polițiștii și cei care se ocupă de investigație au fost la fața locului, la hotelul din Stockholm unde vedeta și grupul lui au stat în timpul vizitei. Potrivit informațiilor obținute de Aftonbladet, Kylian Mbappe este autorul violului. Documentele văzute de Aftonbladet arată că poliția investighează un viol care a avut loc joi. O persoană este reclamantul și o altă persoană este suspectul. Din documente mai reiese că hotelul în care s-a cazat vedeta este locul faptei. Starul lui Real Madrid și apropiații săi au decolat din Suedia vineri după-amiază", se arată în publicația suedeză citată.

În Suedia, anchetele organelor statului nu pun la dispoziția publică prea multe detalii, însă Poliția din Stockholm „nu a confirmat şi nici nu a infirmat", potrivit sursei citate. De altfel, Parchetul din Stockholm a confirmat doar că o anchetă pentru viol se află în curs, fără însă să dea nume.

"Ca urmare a publicării în media a informaţiilor privind un viol suspect la Stockholm, procurorul poate confirma că o plângere pentru viol a fost înregistrată de poliţie, iar o anchetă este în curs'', a fost comunicatul Parchetului.

O altă publicație suedeză, Expressen, spune că Mbappe este „investigat pentru viol și hărțuire”.

Mbappe spune că este vorba de „fake news”

Într-o postare pe rețelele de socializare, căpitanul naționalei Franței susține însă că este victima unui „fake news” și insinuează că știrea ar fi apărut „la comanda lui PSG”, fosta sa echipă: „Devine deja atât de evident, 'întâmplător', în ajunul unei audieri”.

Kylian Mbappe se află în conflict cu fosta sa echipă, PSG, de care nu s-a despărțit în condiții tocmai amiabile. Atacantul a dat în judecată campioana Franței și îi cere despăgubiri de 55 de milioane de euro, sumă care cuprinde salariile sale pe trei luni și un bonus de loialitate, pe care parizienii au considerat că nu mai trebuie să i-l achite din moment ce jucătorul s-a transferat la Real Madrid, liber de contract. PSG a pierdut în primă instanță, dar a făcut apel.

  • În șapte sezoane la PSG, Kylian Mbappe a jucat în 308 meciuri oficiale, a marcat 256 de goluri și a dat 108 pase decisive.

"Sincer, este o rușine. PSG este responsabilă de tot ce i se întâmplă. Nu a marcat niciun gol, în afară de cele din penalty, pentru Real Madrid? E vina lui PSG. Nu a participat la acțiunea echipei naționale, dar nu este accidentat? E vina PSG-ului. Acum suntem acuzați că inventăm povești în presa suedeză. Vom ignora și nu ne vom coborî la acel nivel", a fost comunicatul clubului PSG.

  • Mbappe este unul dintre cei mai valoroși jucători ai planetei, în acest moment. Cota lui de piață este de 180 de milioane de euro, la egalitate cu colegul său de la Real Madrid, Jude Bellingham. Doar doi jucători valorează peste această sumă: Erling Haaland, de la Manchester City, și Vinicius, de la Real Madrid, ambii cotați la 200 de milioane.

Șefii lui Real Madrid au avut o întâlnire de urgență, după cum precizează presa din Spania, pentru a decide cum să gestioneze situația. Totul este însă ținut secret, iar importanța cazului este una uriașă, dacă avem în vedere numele lui Mbappe.

De altfel, telenovela transferului său de la PSG la Real Madrid și-a consumat mai multe episoade în ultimii trei ani. În cele din urmă, atacantul a ajuns la echipa la care visa de mic, după cum a spus chiar el.

Pentru că s-a transferat din postură de jucător liber de contract, madrilenii nu au trebuit să plătească vreo sumă de transfer, însă au compensat prin remunerația pe care i-au dat-o. Presa spaniolă spune că ar fi vorba de 31,5 milioane de euro pe an, net, doar din salariu. Pe lângă această sumă, Mbappe ar fi primit și o primă de instalare de 150 de milioane de euro, eșalonată în trei ani. Astfel, este vorba de cel mai mare transfer din istoria lui Real Madrid, așa că echipa din capitala Spaniei este conștientă că trebuie să gestioneze totul extrem de bine.

Între timp, Mbappe s-a antrenat separat în ultimele zile, după ce s-a refăcut în urma unei accidentări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE