Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul israelian a plecat spre New York şi se va adresa vineri Adunării Generale a ONU

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, însoţit de soţia sa Sara, a plecat joi dimineaţă către New York, urmând să se adreseze vineri Adunării Generale a ONU, pe fondul eforturilor de a obţine un armistiţiu cu gruparea şiită libaneză Hezbollah, informează EFE.

Potrivit presei locale, Netanyahu nu a făcut niciun comentariu înainte de a se urca la bordul avionului "Aripa Sionului", lucru neobişnuit, dat fiind faptul că premierul israelian obişnuieşte să facă declaraţii înainte de deplasările în străinătate.

În absenţa sa, până sâmbătă, când va călători înapoi în Israel, ministrul de externe Israel Katz a fost numit oficial miercuri de către cabinetul de miniştri înlocuitorul lui Netanyahu.

Recep Tayyip Erdogan îl compară pe Netanyahu cu Adolf Hitler

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a stârnit controverse în cadrul Adunării Generale a ONU, comparându-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu cu Adolf Hitler. În discursul său, Erdogan a cerut comunității internaționale să intervină pentru a opri acțiunile premierului israelian, cu referire la escaladarea violențelor din Orientul Mijlociu.

Susținător declarat al cauzei palestinienilor, Erdogan a acuzat comunitatea internațională de pasivitate în fața unui potențial genocid în Fâșia Gaza.

„Acum 70 de ani, așa cum Hitler a fost oprit de o alianță a umanității, Netanyahu și rețeaua sa de asasini trebuie, de asemenea, să fie opriți de o alianță a umanității”, a declarat președintele turc.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a subliniat în cadrul aceleiași adunări că soluția diplomatică rămâne cea mai bună opțiune pentru a pune capăt conflictelor din Orientul Mijlociu. Biden a insistat pe necesitatea de a contracara influența teroristă și a grupărilor apropiate Iranului, precum și pe prevenirea proliferării nucleare în regiune.a

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE